15 milioane de lei pentru modernizarea a nouă unităţi de învăţământ din Sectorul 4

Primăria Sectorului 4 anunţă că au început lucrările de modernizare a nouă unităţi de învăţământ, peste 15 milioane de lei fiind alocate din bugetul local pentru reparaţii şi amenajări în scopul obţinerii autorizaţiei ISU.

Banii vor investiţi la colegiile naţionale “Gheorghe Şincai” şi “Ion Creangă” şi şcolile gimnaziale 133, 79, 97, 194, 190, 129 şi “Avram Iancu”, informează un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4 transmis miercuri.

“Acoperişul Colegiului Naţional ‘Gheorghe Şincai’ s-a deteriorat serios, mai ales în ultima perioadă. Fiind vorba despre o clădire monument-istoric, nu puteam începe reabilitarea fără avizul Ministerului Culturii, pe care l-am primit în sfârşit. Toate lucrările, pentru că vorbim, spre exemplu, şi despre refacerea sălii de festivităţi, vor fi executate respectând arhitectura şi utilizând materialele impuse de statutul clădirii. De exemplu, acoperişul va fi realizat din ţiglă”, a explicat Ana Maria Mocăniţă, director general al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4.

Potrivit comunicatului, Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” a fost înfiinţat pe 8 decembrie 1892, prin Decretul Regal nr. 3913 al regelui Carol I. Clădirea colegiului a fost construită în perioada 1924 – 1928 şi poartă semnătura Virginiei Maria Andreescu Haret, prima femeie-arhitect din lume.

“Am spus, încă de la începutul mandatului, că modernizarea unităţilor de învăţământ se află pe lista noastră de priorităţi. Sunt şcoli în Sectorul 4, unde, de 28 de ani, nu s-a făcut absolut nimic. Nu s-a schimbat o cărămidă. Copiii şi profesorii noştri trebuie să fie în siguranţă, iar orele de curs să se desfăşoare în condiţii decente şi sigure”, a declarat primarul Daniel Băluţă. AGERPRES