212 locuri libere in liceele bucurestene pentru etapa a doua de repartizare

Au ramas libere in Bucuresti pentru etapa a doua a repartizarii computerizate 212 locuri pentru liceu, din care 121 la liceele in care se sustin probe de aptitudini si de verificare a cunostintelor de limba moderna, si 2.615 locuri pentru scolile de arte si meserii, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.
ISMB recomanda elevilor candidati si parintilor acestora sa consulte brosura “Admiterea in invatamantul liceal si profesional de stat anul 2008-2009” publicata pe site-ul inspectoratului.

Completarea fiselor cu optiuni va fi realizata de catre absolventii claselor a VIII-a care nu au luat parte la prima etapa a admiterii computerizate, precum si de catre candidatii nerepartizati dupa prima etapa, din municipiul Bucuresti si din provincie.

Conform calendarului de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal si profesional, in perioada 30 iunie – 8 iulie se va desfasura activitatea de completare a fiselor cu optiuni pentru etapa a II-a a admiterii computerizate. A doua etapa de repartizare este programata pe 12 iulie.

In intervalul 1-10 septembrie va avea loc o ultima repartizare a absolventilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizati in etapele precedente, care nu s-au inscris in perioada prevazuta de metodologie sau care si-au incheiat situatia scolara ulterior etapelor anterioare. Aceasta a treia repartizare nu este computerizata.

Aproape trei sferturi (73,59%) dintre absolventii de gimnaziu, adica 131.570 de elevi, au fost distribuiti in licee, in prima etapa de repartizare computerizata. De asemenea, in prima etapa, 44.966 de absolventi de gimnaziu au fost repartizati la scolile de arte si meserii. Au mai fost admisi, in prima faza, 10.192 de elevi la scolile vocationale, 1.767 pe locurile rezervate romilor, 1.083 elevi in invatamantul special si 305 elevi in invatamantul militar.

Potrivit secretarului de stat pentru invatamant preuniversitar Zvetlana Preoteasa, au completat fise de inscriere 178.799 de elevi, cu o medie de 20,5 optiuni pe elev.