Peste 200 de inspectori școlari au fost prezenți la Iași, la o reuniune de anvergură națională

În intervalul 9-12 octombrie, Ministerul Educației Naționale şi Inspectoratul Școlar Județean Iași au organizat Consfătuirea la nivel național cu inspectorii școlari generali adjuncți care au atribuții în domeniul rețea școlară și plan de școlarizare, cu responsabilii cu atribuții în domeniul rețea școlară și plan de școlarizare din inspectoratele școlare județene și cu

Proiectele FDI ale Universității Tehnice Iași pe domeniul internaționalizare, prezentate ca model la o conferință internațională de la București

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este una dintre cele două universități din România, alături de Academia de Studii Economice din București, care au fost invitate să își prezinte proiectele de succes desfășurate în domeniul internaționalizării, la conferința „Erasmus+ în învățământul superior: un pas dincolo de mobilitate”.

Simpozion pe tematica – medicină tradițională chineză, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

O delegație a Universității de Medicină Tradițională Chineză din Shanghai, din care au făcut parte prof.dr. Song Xinyang, conf. dr. Ding Ning şi asist. dr.Wang Shuo a vizitat, zilele trecute, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – Campusul Universitar, Institutul de Științe ale Vieții, laboratoarele de cercetare, bazele materiale și de

HMC Program – Program de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference (Conferința Directorilor și Directoarelor de Licee din Marea Britanie) anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care își doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a,

Acţiune în instanţă a sindicaliştilor privind neacordarea unui spor pentru 15 angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea

Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) Vâlcea va acţiona în instanţă Ministerul Educaţiei Naţionale privind neacordarea sporului de complexitate a muncii pentru 15 angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, a anunţat liderul sindical Florin Popa.

Finanţare europeană de 114 milioane de euro pentru programele “Bani de liceu” şi “Bursa profesională”

Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat, săptămâna trecută, două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane de euro, pentru programele "Bani de liceu" şi "Bursa profesională".

“Campus România”, eveniment inter-universitar româno-tunisian

Evenimentul "Campus România", care va reuni reprezentanţi din conducerea a 17 universităţi româneşti şi 14 tunisiene, va avea loc, în zilele de 18 şi 19 octombrie, la Tunis, informează un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Rectorilor.

UBB – prima instituţie de învăţământ superior din România în cercetarea economică, potrivit clasamentului Tilburg University

UBB îşi menţine în anul 2018 statutul de cea mai bună instituţie de învăţământ superior din România în cercetarea din domeniul economic, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking), anunţă Direcţia de Comunicare a universităţii.

USV, pe locul 14 în topul universităţilor din România în clasamentul realizat de uniRank University Ranking

Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV) se află pe locul 14 în topul universităţilor româneşti conform unei clasificări realizate de uniRank University Ranking, a informat purtătorul de cuvânt al USV, lector univ. dr. Codruţ Şerban.

Centrul Român de Studii Avansate în Securitate Informatică, creat la Cluj-Napoca de UBB şi UTCN

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) şi Universitatea Tehnică (UTCN) din Cluj-Napoca au înfiinţat Centrul Român de Studii Avansate în Securitate Informatică (Centrul RO-CyberSecurity).