A fost ianugurat Corpul C al Academiei de Studii Economice

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Corpul C al Academiei de Studii Economice (ASE) Bucuresti, cu cele mai mari amfiteatre din tara, a fost inaugurat pe 28 noiembrie.
Potrivit rectorului ASE, Ion Gheorghe Rosca, corpul C poate gazdui simultan in amfiteatre si salile de clasa 1.500 de studenti. Este al doilea obiectiv de investitie finalizat din cadrul “Proiectului de diminuare a riscurilor in cadrul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta”, implementat cu finantare de la Banca Mondiala.

“Hotararea de consolidare a fost foarte intelept propusa in urma unei expertize tehnice. Banii au venit de la Banca Mondiala, Guvern si din fondurile proprii. Salile sunt dotate la standarde internationale, cel putin la fel de bine dotate ca salile marilor universitati din lume. Costurile au fost relativ mici”, a spus rectorul ASE.

La randul sau, directorul de tara al Bancii Mondiale, Benoit Blarel, a afirmat ca alegerea corpului C al Academiei de Studii Economice are ca semnificatie “protejarea viitorului acestui tari si protejarea tinerilor care invata in aceasta Academie”.

Ministrul Laszlo Borbely a apreciat parteneriatul creat pentru consolidarea corpului C al ASE si buna colaborare dintre partenerii implicati, care a dus la finalizarea lucrarilor cu aproape un an mai repede decat era prevazut initial. “Este de apreciat acest aspect, mai ales ca regula generala in domeniul constructiilor este intarzierea finalizarii unor lucrari”, a afirmat ministrul.

Academia de Studii Economice face parte din categoria cladirilor din domeniul educatiei, cu o pondere de 15% din totalul obiectivelor cuprinse in cadrul componentei B a “Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale”. Valoarea lucrarilor de consolidare realizate este de 4.350.000 de lei, iar a celor de dotari cu calculatoare, mobilier, retroproiectoare si instalatii de aer conditionat-de 2,1 milioane de lei.

Lucrarile au fost realizate pe tronsoane si au avut ca obiectiv principal imbunatatirea comportarii structurii in ansamblul ei, scopul prioritar fiind punerea in siguranta a cladirii prin consolidarea structurii de rezistenta si limitarea degradarii la actiunea cutremurelor.
Cladirea are trei amfiteatre mari, doua sali de sport aflate la subsol si doua sali de curs.

Lucrarile au inceput la 31 iulie 2006 si au fost finalizate in 31 iulie 2007. Cladirea a fost construita in perioada 1923-1925 si a fost data in folosinta in 1926. Corpul C are sapte nivele, parter plus subsol, cu o suprafata de 3.835 metri patrati.