A fost promulgată legea prin care elevii olimpici beneficiază de condiţii speciale la admiterea în învăţământul universitar

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede că elevii olimpici beneficiază de condiţii speciale şi facilităţi la admiterea în învăţământul universitar.

Astfel, articolul 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stipulează că, în cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior stabilesc facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea candidaţilor la programe de studii universitare de licenţă care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiade şcolare şi concursuri naţionale sau internaţionale.

“Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, pentru un program de licenţă, masterat sau doctorat”, se arată în lege.
O altă modificare adusă Legii educaţiei naţionale prevede că bursa “Meritul Olimpic” se acordă pe toată durata studiilor liceale şi universitare “dacă se menţine performanţa”. Această bursă este acordată din bugetul Ministerului Educaţiei.

“Cei care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sau internaţionale beneficiază de aceste facilităţi de admitere, însă legea lasă acest fapt la aprecierea fiecărei instituţii de învăţământ. (…) Această iniţiativă de implementare a unui program naţional de acordare de facilităţi şi condiţii speciale acestor tineri în toate instituţiile de învăţământ superior, respectiv dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, este considerată necesară”, se arată în documentul citat.

Tot miercuri, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru respingerea OUG nr. 72/2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, a Legii privind aprobarea OUG nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei şi a Legii pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. AGERPRES