Adrian Curaj: “Metodologia privind noile atribuţii ale CNATDCU va fi finalizată săptămâna viitoare”

curaj adrian.jpgMetodologia privind noul Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi finalizată la începutul săptămânii viitoare, a anunţat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. “Metodologia privind noul CNATDCU, cu atribuţiile sale şi ceea ce am anunţat deja (o persoană poate face parte dintr-un singur consiliu) va fi gata la începutul săptămânii viitoare”, a afirmat ministrul.

Referindu-se la programele cadru, ministrul a spus că acestea sunt “aproape gata”, urmând a fi comunicate. “Sunt aproape gata, o să le comunicăm, arată bine. Decât să facem ceva repede şi după aceea să plângem, mai bine ne preocupăm un pic şi verificăm. Chiar astăzi şi mâine sunt întâlniri cu cei care avizează final structura, astfel încât cei de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei să vină spre minister cu o propunere. Să nu uităm responsabilitatea. Este a IŞE. Ministerul Educaţiei va analiza această propunere şi va anunţa”, a explicat Curaj.

În ceea ce priveşte licitaţia privind manualele de clasa a IV-a, ministrul a precizat că în cursul zilei de miercuri a primit un raport în acest sens şi că în cazul în care se va constata că “s-a întâmplat ceva nepotrivit” deciziile vor fi pe măsură.

“Despre licitaţia de manuale de clasa a IV-a, chiar ieri am cerut un raport de la directorul instituţiei, am primit raportul, l-am dat în analiză colegilor mei şi sper că nu s-a întâmplat ceva nepotrivit acolo. Fiţi siguri că, dacă s-a întâmplat ceva nepotrivit acolo, deciziile vor fi pe măsură. Dacă aş avea un rezultat acum al unei analize aş spune că iau decizia în funcţie de rezultat, dar abia s-a anunţat, suntem în plină procedură, nu avem încă un mesaj clar. Sigur cei care nu au câştigat nu sunt mulţumiţi, cei care au câştigat niciodată nu zic nimic. Trebuie să pornim de la prezumţia de nevinovăţie, să fim atenţi să se facă o evaluare corectă, să cerem rapoarte cum trebuie şi să luăm deciziile potrivite”, a spus demnitarul. AGERPRES