Anton Hadăr (Alma Mater): Pentru cercetare, nu acordăm nici 0,3% din PIB; alte țări se pregătesc să treacă la 3%

România nu acordă nici 0,3% din PIB pentru cercetare, în condițiile în care alte țări se pregătesc să acorde 3%, a declarat președintele sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr, într-o conferință dedicată Zilei Mondiale a Educației.

Nu mai avem impozit pe cercetare, dezvoltare și inovare. Nu avem nici măcar 0,3% din PIB pentru cercetare, iar alte țări se pregătesc să treacă la 3%, e drept, cu mediul privat după ei. Acolo există, într-adevăr, o participare a mediului privat, dar mă bucur că au dat aceste lucruri în ceea ce privește susținerea cercetării. Avem cea mai proastă finanțare europeană, ne-au depășit și bulgarii. Acum nu se mai uită ei la noi, ci ne uităm noi la ei“, a spus Hadăr.

În opinia liderului sindical, care este profesor universitar, învățământul superior românesc trebuie organizat. În acest sens, el a atras atenția asupra faptului că 73% dintre locurile la facultăți au profil umanist, iar absolvenții lor au dificultăți în a se angaja, în timp ce la Institutul de la Măgurele este nevoie de câteva sute de specialiști în fizică.

“Trebuie organizat învățământul superior românesc, dar să dai 73% dintre locuri către domenii umaniste?! Toată lumea vrea să se facă azi politolog, psiholog, pedagog, specialist în limbi străine…și după aia ne întrebăm de ce nu găsim locuri de muncă pentru ei? În schimb, la Măgurele, e nevoie de câteva sute de specialiști în fizică, însă nu vrea nimeni să urmeze facultatea de fizică, pentru că e grea. Locurile de muncă ar trebui bugetate pentru domenii mai utile. Din păcate, trebuie să iasă diploma, că știți că mai sunt locuri în care se poate face facultatea de drept în trei ani. Acești oameni, astăzi, sunt procurori, judecători”, a explicat Hadăr.

În plus, acesta a făcut referire la “practicile bune” din învățământul superior românesc, anume transportul gratuit al studenților cu trenul și autobuzul. “Am fost la Bruxelles zilele trecute și m-au intervievat la o conferință dedicată învățământului superior. M-au întrebat despre practicile bune din învățământul superior românesc. Le-am spus două lucruri, eu zic că sunt pozitive, iar niciun Guvern nu va tăia acele drepturi pentru studenți. Studenții au voie să meargă liber pe tren, pe autobuz. Din păcate, ar fi vrut și pe cale navală, dar știți bine că s-a dus flota”, a spus liderul sindical.

În altă ordine de idei, Anton Hadăr a criticat modul de comunicare al Guvernului și faptul că miniștrii Muncii și Finanțelor nu explică efectele noii Legi a salarizării în domeniul bugetar. “Avem cele mai multe facultăți de comunicare: Craiova, Ploiești, Brașov, Sibiu, Petroșani, Târgu Jiu. Ce te faci? Avem comunicare peste tot, dar și cele mai multe divorțuri. Eu cred că specialiștii în comunicare nu îi învață pe soți să vorbească între ei. Chiar și Guvernul României s-a procopsit cu o comunicare groaznică. De șase luni de când s-a scos Legea salarizării, nu a venit un ministru care să ne spună că acesta este viitorul. Nu o să vă mai spun care ministru. Este cel al Muncii. Dar nu avem ministru al Finanțelor? Să iasă să ne spună, că unii calculează că nu luăm cât ne așteptăm, că de fapt ni se scad salariile”, a spus Hadăr. AGERPRES