Aproximativ 8.000 de elevi gălățeni din învăţământul preuniversitar vor primi burse majorate

Un număr de 7.969 de elevi din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Galaţi vor primi în anul şcolar 2019-2020 burse majorate cu 10%, după ce consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Potrivit sursei citate, anul trecut au fost 6.264 de bursieri, iar creşterea numărului lor cu aproximativ 25% se datorează faptului că mai mulţi elevi îndeplinesc criteriile de acordare, respectiv au avut medii generale de cel puţin 8,50 şi 10 purtare.  Din cele 7.969 de burse, 277 sunt burse de performanţă, în valoare de 215 lei /elev/ lună, 7.186 burse de merit – 57 lei /elev/ lună, 28 burse de studiu – 50 lei /elev/ lună şi 478 burse de ajutor social – 50 lei /elev/ lună.

Până acum se acordau lunar 196 lei pentru bursa de performanţă, 52 lei pentru cea de merit şi 46 de lei pentru bursele de studiu sau de ajutor social. Toate au fost indexate cu 10%.

O parte dintre consilierii locali au susţinut necesitatea diferenţierii burselor între elevii cu medii cuprinse între 9,80 – 10 şi cei cu medii de peste 8,50, dar şi între elevii de la liceele teoretice şi cele tehnologice. Subiectul a fost lăsat pentru anul viitor, când o comisie formată din profesorii din Consiliul Local Galaţi va analiza criteriile de acordare a burselor şcolare. AGERPRES