MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Organizatii Data publicarii: Joi, 08 August 2013

ANOSR va protesta miercuri la Timişoara

anosr proteste.jpgAproximativ 200 de studenţi, membri ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, vor protesta miercuri seară în Piaţa Unirii din Timişoara faţă de finanţarea "necorespunzătoare" a educaţiei, a declarat vicepreşedintele organizaţiei, Brînduşa Lungu. Printre nemulţumirile studenţilor se numără creşterea taxelor de studiu şi a taxelor de cămin, bursele sociale care "sunt de două sau chiar de trei ori mai mici decât prevede legea".

"Valoarea cheltuielilor minime de cazare şi masă, estimată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior - CNFIS, este de 566 lei. În ciuda acestui fapt, valoarea medie estimată a burselor sociale la nivel naţional este de 214 lei. Jumătate dintre studenţii din România abandonează facultatea! Cele două motive mari care îi determină pe studenţi să renunţe la facultate sunt fie alegerea neinformată/greşită a facultăţii, fie lipsa resurselor financiare pentru a o urma şi finaliza cu succes. De subfinanţare sunt afectaţi toţi studenţii din ţară, situaţia este foarte gravă. Se încalcă de doi ani legea", a spus Brînduşa Lungu.

Potrivit acesteia, pentru a trage un semnal de alarmă faţă de consecinţele pe care le are alocarea "unui buget prea mic pentru educaţie", studenţii vor afişa mesaje şi se vor plimba pe străzile oraşului. "Ei amintesc, de asemenea, de asumările făcute la nivel internaţional de România, de prevederea Legii Educaţiei Naţionale prin care se stipulează acordarea unui procent de 6% din PIB şi de promisiunea făcută de partidele politice în acest sens, prin Pactul Naţional pentru Educaţie", a spus vicepreşedintele ANOSR. AGERPRES



Alte articole din Organizatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 Petru Maior


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter