MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Programe / proiecte Data publicarii: Luni, 16 Noiembrie 2015

2.500 de elevi participă la “Ora de Educație Rutieră”

educatie_rutiera.jpgAsociația Profesională a Politiștilor Locali - “A.I. Cuza” derulează, în perioada 16-20 noiembrie, în 32 de școli gimnaziale din București, o nouă ediție a proiectului “Ora de Educație Rutieră”. Programul educațional își propune să conștientizeze elevii cu privire la problemele care pot apărea pe timpul deplasărilor în spații rutiere și să le îmbunătățescă acestora cunoștiințelor privind regulile de circulație în calitate de pieton în mediul urban.

Proiectul a fost coinițiat de Asociația Profesională a Politiștilor Locali - “A.I. Cuza” și Poliția Locală Sector 3, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 - București, Inspectoratul Școlar București, Facultatea de Psihologie Psihologie și Științele Educației (Universitatea București) și Asociația “Împreună Pas cu Pas”.

La prima ediție a proiectului, cea de anul trecut, specialiștii în educația copiilor au realizat un studiu anterior demarării programului educațional, din care a reieșit că 3 din 4 elevi nu știau cum trebuie să circule corect pietonii în orașe. După implementarea programului de educație rutieră, studiul de impact a demonstrat că aceeași elevi chestionați au fost cu 13,66% mai pregătiți în trafic. În ediția din acest an, publicul-țintă a crescut de la 1.100 la 2.500 de elevi, iar în anii viitor se va extinde și la nivel național.

Cursurile practice au o durată de 50 de minute, sunt concepute astfel încât să-i angreneze pe elevi să participe activ și vor fi susținute de 8 echipe formate din câte 2 polițiști locali și 3 studenți ai Facultății de Psihologie și Științele Educației (Universitatea București), în 80 de clase din cele 32 de școli implicate în proiect. Pe tot parcursul proiectului vor fi împărțite în trafic 15.000 de fluturași informativi, având drept scop conştientizarea şoferilor, vor fi implicați 30 de polițiști locali, 100 de cadre didactice, 25 de studenți, 5 instituții publice și 2 organizații nonguvernamentale.

“După succesul de care s-a bucurat, în 2014, “Ora de Educație Rutieră”, în rândul a 1.100 de elevi, am decis în acest an să mărim publicul-țintă la 2.500 de elevi și să extindem proiectul în 32 de școli gimnaziale din București. Considerăm că un astfel de program de educație nonformală este foarte util pentru elevi, deoarece îi încurajăm să adopte o atitudine vigilenta și responsabilă în trafic. În țara noastră, derularea unui astfel de proiect este cu atât mai importantă, cu cât rapoartele Comisiei Europene relevă faptul că ocupăm locul secund în Uniunea Europeană, în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori. Am reușit să aducem la aceeași masă instituțiile abilitate ale statului, mediul academic și societatea civilă și ne punem de acord cu privire la organizarea acestui program educațional în școlilele românești, iar la edițiile viitoare ne dorim să-l extindem și la nivel național”, declară Liviu Zorilă, manager de proiect.

Website-ul oficial al proiectului “Ora de Educație Rutieră” este www.oradeeducatierutiera.ro.



Alte articole din Programe / proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 uvvg.ro


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter