MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Evenimente Data publicarii: Luni, 16 Noiembrie 2015

Copiii supradotați din România dezbat sistemul de educație

speakers_club.jpgCentrul Gifted Education și Speakers Club Junior organizează, duminică 6 decembrie, între orele 14 și 17, la Hotel Parliament din București, Conferința KIDx, în cadrul căreia copii supradotati, castigatori ai burselor Speakers Club Junior își vor exprima opinia despre sistemul de educație românesc și vor susține cauza copiilor supradotați. Concomitent va avea loc și Evenimentul Anual de recunoaștere socială a copiilor supradotați fiind oferite diplome de recunoaștere pentru performanțele de vârf la testele internaționale ale copiilor supradotați din România.

Nevoia de educație diferențiată a copiilor și tinerilor cu potențial înalt este stipulată încă din 1994, potrivit Recomandării nr. 1248 a Parlamentului European și în Legea 17 din 2007 și, cu toate acestea, politicile educaționale care să susțină valorificarea potențialului înalt al acestor copii nu au fost încă puse în aplicare în țara noastră. Implementarea unei astfel de politici educațional este cu atât mai urgentă, cu cât testările IQ realizate la nivel național, din cadrul Proiectului Pilot de Testare a Inteligenței copiilor la nivel internațional arată că 40% din cei 835 de copii testați au fost identificați cu intelect superior.

La Conferința națională KIDx vor lua cuvântul câștigători ai bursei Speakers Club Junior, Diana Petre (10 ani) și Bianca Ionescu (10 ani), Adelina Petre (6 ani, mezina grupului de vorbitori în public din cadrul Speakers Club Junior), Alexia Drăgan (10 ani, câștigătoare a mai multor concursuri naționale de public speaking), Adelin Dănăilă (elev de clasa a 12-a și membru al clubului de public speaking Speakers Club), trainerul Mihaela Mathe (Executiv Manager al companiei “One Smart Star Romania”) și Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education.

La conferința-dezbatere sunt așteptați jurnaliști, reprezentați ai societății civile, organismele de stat implicate în apărarea drepturilor copiilor, instituțiile de stat sau private care sunt implicate în educația și asigurarea bunăstării și pregătirii pentru viață a copiilor, reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Administrației Prezidențiale.

“S-au scurs 8 ani de la publicarea Legii naționale 17/2007 pentru copiii supradotați din România și încă nu a fost creat contextul implementării unor politici educaționale diferențiate pentru această categorie. Prin faptul că li se interzice dreptul copiilor cu abilități înalte la o educație diferențiată, personal consider că se încalcă un drept fundamental al omului, iar nepăsarea instituțiilor abilitate ale statului afectează aproximativ 200.000 de copii supradotați, care încă nu au fost identificați, cărora nu li se recunosc nevoile speciale și nu li se respectă dreptul la educație diferențiată, conform legii în vigoare. În acest sens, facem un apel public instituțiilor abilitate ale statului, Guvernului României și Administrației Prezidențiale să participe la această conferință-dezbatere și să prezinte o poziție oficială”, declară Monica Gheorghiu, președintele Centrului Gifted Education, declarată “Femeia anului 2012 pentru Promovarea și Apărarea Drepturilor Copilului”.

Detalii și inscriere la eveniment: http://giftededu.ro/conferinta-copiilor-despre-educatie



Alte articole din Evenimente
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 focality
ub.ro


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter