MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Ministerul Educatiei Data publicarii: Luni, 11 Ianuarie 2016

Adrian Curaj: "Patru articole din legea educaţiei vor fi schimbate - cele legate de atribuirea titlului de doctor"

curaj_adrian.jpgMinistrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a anunţat că legea educaţiei naţionale va suferi modificări în acest an în privinţa doctoratelor. "Din punctul meu de vedere, nu este deloc oportună niciun fel de nouă lege a educaţiei. (...) Pe parcursul mandatului meu, legea educaţiei este legea 1/2011. (...) Sunt şi situaţii în care va trebui să avem intervenţii foarte focalizate pentru a definitiva cadrul normativ necesar pentru doctorate şi pentru etică. Va trebui umblat şi la legea educaţiei, dar o vom face foarte punctual, neafectând alte zone, foarte chirurgical, astfel încât să răspundem unei nevoi. Sunt patru articole din lege care vor fi schimbate - cele care punctau responsabilităţile asociate validării şi atribuirii titlului de doctor. (...) Vor fi modificări punctuale şi nu pe alte subiecte. Aceste modificări nu le-aş fi făcut dacă nu erau strict necesare şi dacă nu ar fi fost cerute de o situaţie extrem de neplăcută legată de încrederea în doctoratul din România", a declarat ministrul Adrian Curaj, la Digi 24.

În opinia sa, ce se întâmplă în România în zona cercetării este "de o calitate deosebită". "Sunt situaţii probabil complicate, dificile în care acest lucru, etica, deontologia nu sunt respectate. Pentru asta am luptat şi am anunţat că va fi un cadrul legislativ clar pentru a putea aplica legea", a spus Curaj.

El a făcut referire şi la raportul unei comisii ministeriale legat de acuzaţiile de plagiat, care şi-a încheiat activitatea şi care face o serie de recomandări. "La venirea mea (ca ministru -n.r.) am numit o comisie care mă va ajuta să decid asupra structurării cadrului instituţional şi normativ astfel încât problema plagiatului, problema eticii în cercetare să fie abordată potrivit. Vreau să anunţ că, sunt bucuros, comisia şi-a încheiat ieri (sâmbătă -n.r.) activitatea. Are un raport foarte bun, excelent, prin care îmi recomandă transformările legislative necesare pentru a seta cadrul instituţional potrivit astfel încât subiectul de acum să devină un subiect care va genera procesul de transformare de analiză al tuturor cazurilor legate de etică şi integritate. (...) O problemă de sistem a necesitat o abordare de sistem, iar pe parcursul săptămânii care începe, voi anunţa toate transformările propuse. Cadrul legislativ va fi setat în următoarele săptămâni în funcţie de nevoile efective de schimbare, legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru", a adăugat Curaj.

El a punctat că în cadrul instituţional şi normativ stabilit vor fi tratate toate situaţiile independent de poziţia celor care au doctorat şi vor fi făcute recomandări ca demnitarii, pe perioada mandatului, să se abţină să îşi susţină doctoratul sau să se înscrie la doctorat.

Întrebat dacă vor fi reevaluate potrivit noilor reguli şi lucrări de doctorat precum cele ale lui Gabriel Oprea sau Victor Ponta, el a spus că instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română vor avea responsabilitatea analizării tuturor situaţiilor. "Am introdus în contractul instituţional de finanţare a universităţilor din România obligativitatea ca până la sfârşitul semestrului I să îşi evalueze şcolile doctorale, să facă o prezentare a raportului în Senat, iar raportul să fie apoi făcut public. (...) Instituţiile de învăţământ superior din România nu sunt instituţii de mâna a doua, sunt instituţii respectabile, puternice şi au forţa să se pronunţe potrivit pentru că ţine de vizibilitatea lor internaţională şi de poziţia şi prestigiul pe care îl au ", a punctat ministrul Adrian Curaj.

El a precizat că aceste reguli se vor adopta cu siguranţă pentru că "are tot sprijinul". AGERPRES



Alte articole din Ministerul Educatiei
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 usamv


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter