MULTIMEDIA

Cei 15 membri ai loturilor naționale de matematică, fizică și informatică, premiați pentru medaliile câștigate la olimpiadele internaționale

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Ministerul Educatiei Data publicarii: Joi, 04 Februarie 2016

Adrian Curaj: "Nu avem o variantă perfectă de plan-cadru pentru ciclul gimnazial"

curaj_adrian.jpgMinistrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat că nu există deocamdată o variantă perfectă de plan-cadru pentru ciclul gimnazial, dar speră că, în urma dezbaterilor, se va obţine un rezultat de calitate.
"Vom mai avea o întâlnire organizată de minister pe 16 februarie şi avem o lungă lună februarie, în care tot integrăm, iar colegii mei de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei fac acest lucru. Cred că nu avem astăzi, acum, aici, o variantă perfectă de plan-cadru. Le mulţumesc mult colegilor mei din grupul de expertiză, din care au acceptat să facă parte, că au venit ieri cu un anunţ, cu o propunere anunţată public, e foarte bine. (...) În urma dezbaterilor, vom putea avea şansa să avem ceva care va fi cu adevărat de calitate şi va mişca lucrurile", a spus ministrul, în contextul în care, miercuri, şase membri ai grupului de experţi de la Ministerul Educaţiei au anunţat că fac opinie separată şi au recomandat retragerea celor trei variante de plan-cadru puse în dezbatere.

El a adăugat că varianta finală a planului-cadru pentru ciclul gimnazial ar trebui stabilită până la finele lunii, fiind posibilă o prelungire de o săptămână. "Am numit un grup de experţi în care cred, tocmai pentru că aşteptăm opinia dânşilor. Sunt încântat că au putut să formuleze o opinie, cea mai mare parte a dânşilor sunt pentru această opinie şi am încredere că vor inspira pe cei care vor veni cu o propunere finală, pe care o aştept la sfârşitul acestei luni", a spus ministrul, prezent la dezbaterea "Viitoarele planuri-cadru - între aşteptări şi realitate", organizată de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret". Curaj a precizat că, în contextul în care începe un nou ciclu al fondurilor structurale, investiţiile trebuie orientate în aşa fel încât fiecare cadru didactic să aibă cel puţin o a doua sau o a treia competenţă. "Poate va fi un mesaj foarte bun în spatele acelui program POCU (Programul Operaţional Capital Uman). El e structurat, are axe, tot, dar un mesaj că ne-am aştepta ca educatorul, profesorul, cadrul didactic, pe acest ciclu să beneficieze de şansa de a avea a doua sau a treia competenţă, astfel încât să nu mai fie îngrijorat că are de predat ceva între zona clară pe care o are şi ceva care s-ar putea asocia într-o sferă mai largă", a declarat Adrian Curaj.

El a subliniat că schimbările care se produc nu trebuie să genereze griji ale cadrelor didactice, ci să reprezinte şansa unor locuri de muncă mai bune. "Trebuie să le spunem că ei (dascălii - n.r.) contează pentru noi. Trebuie să le spunem că facem intervenţii integrate, suntem la începutul unui ciclu în care putem investi fabulos şi eu sunt convins că vom investi foarte bine. (...) Nu îmi propun ca ceea ce se întâmplă să genereze grija colegilor noştri din educaţie că îşi vor pierde locul de muncă, ci şansa că vor avea nişte locuri de muncă mai speciale şi că mediul în care vor lucra va fi mai bun", a precizat ministrul. În cadrul dezbaterii, a luat cuvântul şi directorul general al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic, care a precizat că în mediul online peste 18.000 de persoane şi-au exprimat părerea vizavi de cele trei planuri-cadru. 14.777 dintre aceste persoane au completat în întregime chestionarul pus la dispoziţie. Dintre respondenţi, două treimi au fost reprezentate de personal din sistemul de educaţie, iar o pătrime au fost elevi şi părinţi, cărora li s-au adăugat şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. Conform datelor prezentate, cea de-a doua variantă cadru este susţinută de peste 39% dintre respondenţi, prima variantă este agreată de către peste 19%, iar cea de-a treia variantă de peste 27%. De asemenea, aproximativ 13% au precizat că susţin o variantă diferită de plan-cadru. Dezbaterea de joi a fost organizată în contextul în care, în 2015, ministrul Educaţiei de atunci, Sorin Cîmpeanu, a declanşat procedurile pentru reevaluarea planurilor-cadru pentru ciclul gimnazial. AGERPRES



Alte articole din Ministerul Educatiei
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 usamv


 
Newsletter


EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
ecotic_ecoplay1.JPG
Caravana ECOTIC, parte din evenimentul “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”
Primaria Municipiului Bucuresti, prin PROEDUS, in parteneriat cu Caravana ECOTIC, a organizat in weekendul 2 - 3 aprilie, in parcul Herastrau din Bucuresti, un eveniment cu tematică ecologică pentru copii: “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”. Evenimentul a adus in prim plan importanta reciclarii in randul celor mici si se inscrie in seria activitatilor derulate de Primaria Capitalei in luna aprilie, declarata “luna curateniei”. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter