MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Invatamant universitar Data publicarii: Miercuri, 24 Februarie 2016

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara s-a autosuspendat din funcţie

pirtea_marilen.jpgRectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, s-a autosuspendat din funcţie cu câteva zile înainte de expirarea mandatului, invocând motive personale. Pirtea se află la finalul primului mandat, fiind reales în funcţie pentru un nou mandat în luna decembrie 2015. Noul mandat începe în martie 2016.
"M-am autosuspendat din funcţie din motive pur personale.(...) Nu voi folosi suspendarea aceasta în niciun fel pentru un al treilea mandat. De la 1 martie, îmi voi începe cel de-al doilea mandat de rector", a declarat prof. univ. dr. Marilen Pirtea. El a anunţat că, pentru UVT, vor urma proiecte de anvergură şi a apreciat că rezultatul realegerii sale ca rector este o confirmare a muncii personale şi a echipei de management.

Printre strategiile ce vor fi implementate în perioada următoare, Marilen Pirtea menţiona creşterea numărului de programe comune cu universităţi din alte ţări şi de programe cu diplomă dublă, UVT având în vedere, de asemenea, iniţierea unui proiect în parteneriat cu autorităţile locale, sub titulatura de "Timişoara-oraş universitar", urmărindu-se identificarea şi mobilizarea capacităţii de cazare disponibilă în sistemul preuniversitar, pentru tinerii din alte localităţi care doresc să studieze la UVT. UVT îşi propune, totodată, şi lărgirea ofertei de cursuri în domeniul educaţiei pe tot parcursul vieţii, prin crearea de programe specifice pentru vârsta a treia, dar se are în vedere şi demararea unui proiect de anvergură, "Sustainable Lifestyle in Timişoara", care să trateze într-o manieră interdisciplinară, prin contribuţia tuturor facultăţilor din UVT, problema sustenabilităţii mediului în Timişoara. În aprilie 2016, UVT va transforma oraşul în capitala diasporei ştiinţifice româneşti, prin evenimentul "Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România". AGERPRES



Alte articole din Invatamant universitar
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter