MULTIMEDIA

Cei 15 membri ai loturilor naționale de matematică, fizică și informatică, premiați pentru medaliile câștigate la olimpiadele internaționale

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Invatamant universitar Data publicarii: Duminica, 28 Februarie 2016

Rectorul Vasile Vântu a obținut al doilea mandat la USAMV Iaşi

Vintu_vasile.jpgPeste 80% dintre studenţii, masteranzii, doctoranzii şi cadrele didactice cu drept de vot de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" au decis, în urma votului de pe 26 februarie, ca rectorul Vasile Vântu să îi reprezinte şi în următorii patru ani.
Ioan Ţenu, preşedintele Biroului Electoral al USAMV, a declarat că în urma numărătorii voturilor rectorul Vasile Vântu a obţinut 163 din cele 199 de voturi, ceea ce reprezintă 87,2 % din sufragii. Potrivit acestuia, prezenţa la vot a fost de 94% din electori. "Nu mă aşteptam la o prezenţă atât de numeroasă. O prezenţă de 94% mă onorează. La fel de onorat sunt că am fost votat de peste 87% dintre colegii cu drept de vot, ceea ce mă face să cred că voi avea un sprijin consistent din partea comunităţii noastre academice şi în următorii patru ani. Îmi doresc să îmi realizez tot ceea ce mi-am propus în planul meu managerial", a declarat Vasile Vântu, rectorul USAMV.

La aceste alegeri, rectorul Vasile Vântu a fost singurul candidat înscris. AGERPRES



Alte articole din Invatamant universitar
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 uvvg.ro


 
Newsletter


EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
ecotic_ecoplay1.JPG
Caravana ECOTIC, parte din evenimentul “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”
Primaria Municipiului Bucuresti, prin PROEDUS, in parteneriat cu Caravana ECOTIC, a organizat in weekendul 2 - 3 aprilie, in parcul Herastrau din Bucuresti, un eveniment cu tematică ecologică pentru copii: “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”. Evenimentul a adus in prim plan importanta reciclarii in randul celor mici si se inscrie in seria activitatilor derulate de Primaria Capitalei in luna aprilie, declarata “luna curateniei”. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter