MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Evenimente Data publicarii: Luni, 29 Februarie 2016

Relațiile de cuplu, sexualitatea, educația și spiritualitatea vor fi dezbătute la Conferință Națională de Psihoterapie Experiențială și Hipnoterapie din România, ediția a II-a

Asociaţia de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie (APEH), în colaborare cu Universitatea “Danubius” din Galați, sub egida Colegiului Psihologilor din România și a Federației Europene a Asociațiilor de Psihologi, organizează cea de-a doua ediție a Conferinței Naţionale de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie, având ca temă: “Educație, cuplu, sexualitate, spiritualitate”.

Evenimentul științific va avea loc, în perioada 4-6 martie, în Aula Magna a Universității „Danubius”, iar programul include trei sesiuni de comunicări, în care vor fi prezentate 62 de lucrări științifice. La conferința națională se vor reuni atât reputați profesori universitari și specialişti consacraţi (prof. univ.dr Irina Holdevici, conf. univ. dr. Andy Pușcă, conf. univ. dr. Odette Dimitriu, prof. univ. dr. Cristian Vasile, conf. univ. dr. Elena Anghel, prof. univ. dr. Aurora Frunză, conf. univ. dr. Vasile Mihăescu și alții), cât şi psihologi aflaţi la început de carieră (Linu Andreea Roxana, Dobre Doinița, Dumitru Roxana, Filimon Diana, Ivan Mona, Mihalache Carmen Elena, Munteanu Violeta etc.), studenţi, cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar şi personalităţi marcante. Conferința are loc în contextul introducerii în școli a disciplinei opționale “Educație pentru sănătate”, unde capitole de educație sexuală ocupă un loc important, iar elevii de clasele IV-XII vor asimilia informații utile pentru buna lor dezvoltare.

“Noi, specialiștii, credem că există o simbioză foarte puternică între viața de cuplu, sexualitatea, educația și spirtualitatea. În acest sens ne-am decis ca, în această ediție, să aducem cei mai importanți specialiști în domeniu și să găsim împreună răspunsul la întrebări pe cât de simple, pe atât de dificile: “Cum le putem parcurge concomitant, cum le putem trăi fără a fi în conflict cu ceilalți și cum putem fi fericiți?”. Credem că există o legătură subtilă și profundă între aceste dimensiuni sociale și scopul nostru este de a o identifica și a transmite mai departe. Prin această dezbatere, prin aceste valoroase comunicări științifice ale specialiștilor, ne dorim să găsim noi metodologii de lucru în ceea ce privește consilierea relațiilor de cuplu, în ceea ce privește sexualitatea și spiritualitatea și cum să le oferim copiilor și tinerilor din ziua de azi o educație sexuală corectă și sănătoasă. Observăm din ce în ce mai des relații de cuplu care se destramă din cauză că nu au știut să îmbine spiritualitatea și iubirea cu viața sexuală, observăm că rata divorțurilor în România a crescut în ultimii ani, mai ales în rândul cuplurilor tinere. De asemenea, observăm cu tristețe că rata fertilității din România este sub media Uniunii Europene, ceea ce ne îndreptățește să credem că nu putem da vina numai pe cauzele medicale în cadrul acestui fenomen, ci trebuie să avem în vedere și faptul că, de cele mai multe ori, la proliferarea fenomenului concură un cumul de cauze de natură psihosocială: lipsa banilor și a unei locuințe stabile, viața sexuală fără iubire, anxietatea, depresia etc. Suntem conștienți că societatea a avansat, are noi sisteme de valori și trebuie să ne adaptăm tehnicile la contextul actual sau să inventăm noi metode, dacă cele actuale sunt învechite”, declară conferențiarul Bebe Mihăescu, președintele Asociaţiei de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie și unul dintre cei mai reputați sexologi din România. Profesorul Mihăescu va susține, în cadrul conferinței, cinci lucrări științifice, cu următoarele titluri: „PseumaChiSiPrana clinic - vis și mișcare. Intervenții transpersonale”, “Tehnici transpersonale pentru amplificarea dorinței”, “Hipnoză și transformare”, “Psihoterapie, sexualitate, credințe” și “Modele erotice orientale”.

În urma înscrierii la conferinţă se acordă diplomă de participare şi credite conform normelor Colegiului Psihologilor din România. Participanții la conferință care prezintă lucrări științifice pot opta pentru publicarea în volumul conferinței sau într-o revistă indexată în baze de date internaționale. Studenţii și cadrele didactice ale Universității “Danubius” nu plătesc taxă de înscriere.



Alte articole din Evenimente
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 focality
ub.ro


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter