MULTIMEDIA

Cei 15 membri ai loturilor naționale de matematică, fizică și informatică, premiați pentru medaliile câștigate la olimpiadele internaționale

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Invatamant universitar Data publicarii: Luni, 28 Martie 2016

Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava a primit şapte medalii de aur şi opt diplome de excelenţă la PROINVENT 2016

suceava_universitate.jpgUniversitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) a obţinut şapte medalii de aur, opt diplome de excelenţă şi un premiu special la cea de a VI-a ediţiei a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PROINVENT 2016 de la Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al instituţiei academice.

La această ediţie a Salonului PROINVENT 2016, ce s-a desfăşurat în perioada 22-25 martie, au fost prezenţi peste 55 de participanţi din ţară şi străinătate, reprezentând institute de cercetare şi universităţi. USV a participat cu zece invenţii ce au fost jurizate pe parcursul celor trei zile de expoziţie.

Au primit diplome de excelenţă şi medalii de aur din partea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi organizatorilor PROINVENT 2016 Leon Mandici şi Constantin Ungureanu pentru ''Motor solar'', Constantin Ungureanu şi Adrian Graur pentru ''Convertor electromecanic cu rotor rulant în formă de disc'', Mihai Raţă, Dan Milici, Mariana Milici, Ilie Niţan, Elena Daniela Olariu, Constantin Ungureanu şi Mihaela Poienar pentru ''Vibromotoare cu polimeri electrostrictivi'', Adrian Graur, Mariana Milici, Dan Milici, Mihai Raţă, Ovidiu Ţanţa, Ilie Niţan, Ilie Romaniuc pentru ''Actuator electromecanic cu acţiune dublă'', Ovidiu Ţanţa, Mihaela Poienar, Adrian Romanescu, Ilie Niţan, Elena Daniela Olariu, Constantin Ungureanu pentru ''Instalaţie pentru defectoscopia coliviei rotorice'', Ioan Mihai şi Elena Daniela Olariu pentru ''Motor rotativ cu ardere internă''.

Totodată, au primit diplome de excelenţă Călin Ciufudean, Corneliu Buzduga şi Lucian Cucoş pentru ''Sistem antitero cu prelucrarea imaginii'', Călin Ciufudean, Corneliu Buzduga, Bogdan Drelciuc şi Casian Ignătescu pentru ''Sistem pentru evitarea blocajului în trafic al autovehiculelor de intervenţie'', Daniela Irimia, Elena Daniela Olariu, Ilie Niţan şi Constantin Filote pentru ''Dispozitiv pentru determinarea factorului de spaţiu'', Ioan Mihai şi Elena Daniela Olariu pentru ''Compresor biflux axial''.

Premiu special din partea Universităţii Politehnica Bucureşti a fost primit de Constantin Ungureanu.

Universitatea Tehnică a Moldovei a acordat diplomă de excelenţă şi medalia de aur lui Constantin Ungureanu, Radu Pentiuc, Ilie Niţan, Daniela Irimia, Elena Crenguţa Bobric, pentru ''Motor electric cu rotor flexibil''.

Totodată, Universitatea Tehnică a Moldovei a acordat diplome de excelenţă lui Constantin Ungureanu pentru ''Motor solar'', Ilie Niţan pentru ''Micromotor electrochimic'', Elena Daniela Olariu, Ilie Niţan şi Daniela Irimia pentru ''Dispozitiv pentru determinarea factorului de spaţiu''. AGERPRES



Alte articole din Invatamant universitar
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 
Newsletter


EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
ecotic_ecoplay1.JPG
Caravana ECOTIC, parte din evenimentul “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”
Primaria Municipiului Bucuresti, prin PROEDUS, in parteneriat cu Caravana ECOTIC, a organizat in weekendul 2 - 3 aprilie, in parcul Herastrau din Bucuresti, un eveniment cu tematică ecologică pentru copii: “EcoPlay recicleaza, creeaza, salveaza”. Evenimentul a adus in prim plan importanta reciclarii in randul celor mici si se inscrie in seria activitatilor derulate de Primaria Capitalei in luna aprilie, declarata “luna curateniei”. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter