MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Inspectorate judetene Data publicarii: Miercuri, 09 Noiembrie 2016

68 dintre cei 95 de candidaţi înscrişi pentru posturile de directori în Covasna au trecut examenul

Un număr de 68 dintre cele 95 de cadre didactice din judeţul Covasna care au candidat pentru posturile de directori, respectiv directori adjuncţi, au promovat examenul, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar. Conducerea instituţiei a precizat că la concurs au fost scoase un număr de 81 de posturi de directori şi 42 de posturi directori adjuncţi, pentru care s-au înscris în total 95 de candidaţi. Pentru conducerea a 16 unităţi de învăţământ nu a existat nici o candidatură.

În urma primei etape de evaluare au fost admise 93 de dosare, iar după proba scrisă au fost declaraţi admişi un număr de 84 de candidaţi, şase fiind declaraţi respinşi, iar trei neprezentându-se la examen.

În urma evaluării CV-urilor au fost eliminaţi 16 candidaţi, în final fiind admise 68 de candidaturi, dintre care 49 pentru director şi 19 pentru director adjunct. Ultima probă, care a constat într-un interviu, a fost promovată de toţi cei 68 de candidaţi rămaşi în cursă, prin urmare procentul de promovare a fost de 71,57%.

Rezultatele vor fi afişate pe 18 noiembrie, în perioada 21-23 noiembrie vor putea fi depuse contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 9 decembrie. AGERPRES



Alte articole din Inspectorate judetene
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter