MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Legislatie Data publicarii: Miercuri, 16 Noiembrie 2016

Noi reglementări privind dezvoltarea învăţământului profesional dual

scoala_meserii.jpgTinerii în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile, vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual, prin unităţile de învăţământ de stat, în mod gratuit, începând din anul şcolar 2017 - 2018. Guvernul a aprobat pe 16 noiembrie o OUG care actualizează reglementările în materie din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Potrivit OUG, aceste persoane pot obţine o calificare profesională şi se pot integra pe piaţa muncii. "Învăţământul profesional dual poate fi organizat în unităţi de învăţământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară. În acelaşi timp, învăţământul profesional dual se poate organiza în unităţi de învăţământ particulare şi confesionale, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici şi unitatea de învăţământ", se arată într-un comunicat al MENCŞ.

Actul normativ aprobat de Executiv redefineşte statutul învăţământului profesional dual ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic, desfăşurat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi.

Durata studiilor pentru învăţământul profesional dual va fi de 3 ani şi va permite accesul la o gamă extinsă de oportunităţi de formare profesională de calitate pentru absolvenţii învăţământului gimnazial (pe care oferta locală, în special în localităţile mai mici, nu le poate acoperi). Absolvenţii acestei forme de învăţământ vor dobândi cunoştinţe, deprinderi şi competenţe care le vor permite ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 şi 5, conform Cadrului naţional al calificărilor.

OUG reglementează şi modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport şi facilităţilor privind cazarea şi masa gratuite acordate elevilor care frecventează învăţământul dual în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de oferta de educaţie şi formare profesională disponibilă în localitatea în care stă.

De asemenea, este prevăzută şi posibilitatea de continuare a studiilor în învăţământul liceal de către absolvenţii învăţământului profesional/dual.

Proiectul a fost elaborat în urma consultărilor regionale şi naţionale cu reprezentanţii instituţiilor din administraţia locală şi centrală (ministere şi Cancelaria primului-ministru), companii interesate în dezvoltarea învăţământului dual, cu ambasadele Austriei, Germaniei, Spaniei, Olandei, Elveţiei, Camera de Comerţ a României, camerele de comerţ româno-germană şi româno-franceză şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Tot miercuri, Guvernul a aprobat o măsură prin care firmele vor fi încurajate să se implice în mai buna pregătire profesională a tinerilor.

"Concret, vor fi acordate facilităţi fiscale operatorilor economici interesaţi de programe de calificare profesională. Prin modificarea Codului fiscal au fost introduse prevederi privind deducerea cheltuielilor efectuate de agenţii economici cu pregătirea teoretică şi/sau practică a elevilor şi studenţilor şi a altor categorii de persoane care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare într-un cadru instituţionalizat", se arată în comunicat. AGERPRES



Alte articole din Legislatie
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 Petru Maior


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter