MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Invatamant universitar Data publicarii: Vineri, 25 Noiembrie 2016

Universitatea din Craiova orientează studenţii pe piaţa muncii printr-o firmă proprie

univ craiova.jpgConsiliul de administraţie al Universităţii din Craiova, care în urmă cu doi a decis înfiinţarea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată care avea ca domeniu de activitate hoteluri şi alte activităţi de cazare similare, a decis ca această firmă să se ocupe şi de plasarea studenţilor pe piaţa muncii. Rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, a declarat că aceasta reprezintă una dintre acţiunile din programul Universităţii de consiliere şi sprijin a studenţilor pentru a-şi găsi un loc de muncă la absolvire.

"Vom încerca să îi consiliem pe studenţi şi pentru angajare, pentru că nu e normal ca un student de-al nostru, foarte bine pregătit, care este consiliat, să se ducă repede să semneze un contract de muncă pe orice sumă. De aceea prin hotărârea Consiliului de administraţie, am mărit aria SRL-ului Universităţii din Craiova şi putem plasa forţă de muncă prin acesta. De fapt noi ne plasăm studenţii noştri pe piaţa muncii", a spus rectorul Universităţii din Craiova.

Acesta a mai afirmat că pentru atragerea cât mai multor absolvenţi către Universitatea din Craiova şi pentru motivarea studenţilor, Consiliul de administraţie a decis instituirea a două tipuri de burse speciale - bursele "FoCar" şi "INCESA".

"Consiliul de administraţie a aprobat în urmă cu o lună de zile, şi ieri au şi fost acordate primele burse, burse speciale din venituri proprii, care nu au legătură cu bursele tradiţionale de performanţă pe care le dă ministerul. Am instituit două tipuri de burse - bursa "FoCar" şi bursa "INCESA". Bursa "FoCar" se adresează studenţilor care au participat şi vor participa la acţiunile de promovare ale Universităţii în diferite tipuri de promovare, iar bursele "INCESA" se adresează studenţilor care au intrat şi vor intra în echipele de cercetare. Am afişat pe site-ul INCESA un portofoliu de 20-30 de proiecte cu agenţi economici, dar şi proiecte interne la care studenţii pot aplica", a spus rectorul Cezar Spînu.

Acesta a precizat că bursele sunt în cuantum fix şi se acordă o singură dată pe semestru. "Este 1.000 lei bursa "FoCar" şi între 500 şi 1.500 lei bursele "INCESA", acestea din urmă fiind acordate în funcţie de amploarea proiectului de cercetare. Universitatea din Craiova începe uşor uşor să investească în studenţi pe o perioadă grea din punct de vedere financiar a învăţământului superior în general", a mai afirmat rectorul Universităţii din Craiova. AGERPRES



Alte articole din Invatamant universitar
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !





 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter