MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Evenimente Data publicarii: Vineri, 25 Noiembrie 2016

Ziua Economistului și Ziua Porților Deschise, în cadrul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie a UVVG

uvvg_ziuaec_2.JPGFacultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie din cadrul Universității de Vest "Vasile Goldiș”, a sărbătorit, pe 23 noiembrie, Ziua Economistului şi a profesorului de economie, dată care semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţară noastră, susţinut de profesorul Ion Ghica, la 23 noiembrie 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema "Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice”, ocazie cu care, în cadrul Facultății, a avut loc și Ziua Porților deschise.

La evenimentul festiv au luat parte numeroase cadre didactice din cadrul Facultății, studenți, elevi de la liceele și colegiile arădene, dar și învitați speciali cum ar fi Michael Bulzan, reprezentat al Duke University’s Fuqua School of Business din Statele Unite ale Americii, Ramona Nicula, președinte UGIR - sucursala Arad, Marius Amzulescu, vicepreședinte CECCAR - filiala Arad și Raul Mocuța, director Greencorp SRL Arad.

De asemenea, s-a discutat despre importanța pe care o are legătura între mediul universitar și cel de bussines în vederea formării de absolvenți cu aptitudini profesionale în acord cu cerințele pieței muncii. Evenimentul s-a încheiat cu un workshop prezentat de conf. univ. dr. Costi Boby, cu tema "Rolul auditului financiar în gestionarea informației finaciare”.

Conf. univ. dr. Delia David, directorul Departamentului de Științe Economice din cadrul Facultății, a declarat: "Pentru Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie a fost o zi de sărbătoare prilejuită de Ziua Economistului și cu acest prilej am organizat și Ziua Porţilor Deschise. Alături de noi au fost elevi, studenți, partenerii noștri tradiționali și aici menționez agenții economici din regiunea de Vest, reprezentanți ai organismelor profesionale, Corpul Experților Contabili din România, filiala Arad, UGIR, sucursala Arad și un invitat deosebit, Michael Bulzan, reprezentant al Universităţii Duke din Statele Unite ale Americii, care ne-a vorbit despre experienţa sa în cadrul acestei Universități. Cu această ocazie transmitem tuturor economiștilor și profesorilor de economie din România, un sincer «La Mulți Ani!»”.

Michael Bulzan, reprezentat al Duke University pentru Europa și Asia Centrală, invitat special al Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie, a precizat: "Am prezentat câteva gânduri despre ceea ce înseamnă să pregătești oameni care să intre în câmpul munci și să-și aducă contribuția acolo unde lucrează, dar și cum să păstrezi legătura cu foștii studenți, astfel încât școala să poată beneficia de experienţa lor chiar după ce aceștia și-au încheiat studiile. Prelegerea este destinată mai mult cadrelor didactice și celor care se ocupă de administrarea școlii, dar studenții sunt parte din acest parteneriat și este bine ca și ei să prindă această idee”.




Alte articole din Evenimente
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter