MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Programe / proiecte Data publicarii: Duminica, 27 Noiembrie 2016

Ministerul Educaţiei lansează în dezbatere publică un proiect privind interzicerea segregării şcolare

clasa_elevi_profesor.jpgMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat vineri în consultare publică, până pe 6 decembrie, un proiect de ordin-cadru privind interzicerea segregării şcolare. Potrivit unui comunicat de presă al MENCS, reglementările aduc o serie de noutăţi în ceea ce priveşte cadrul legal pentru combaterea şi prevenirea eficientă a segregării şcolare, extinzând sfera criteriilor în baza cărora aceasta va fi interzisă.

"Astfel, pe lângă criteriul etnic, sunt incluse şi criteriul dizabilităţii/al cerinţelor educaţionale speciale, criteriul statutului socio-economic al familiilor, criteriul mediului de rezidenţă şi cel al performanţelor şcolare ale beneficiarilor primari ai educaţiei. În al doilea rând, sunt prevăzute o serie de obligaţii legale pentru diferitele structuri din sistemul de educaţie şi sancţiuni specifice pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. De asemenea, este dezvoltat rolul viitoarei Comisii Naţionale pentru Desegregare şi Incluziune, precum şi relaţiile funcţionale dintre comisie, minister, inspectorate şcolare judeţene şi comisiile şcolare permanente pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii", explică sursa citată.

MENCS precizează că prevenirea şi combaterea segregării şcolare se vor face în conformitate cu metodologiile de monitorizare şi cele de prevenţie/intervenţie specifice fiecărui criteriu posibil. "Proiectul de ordin-cadru cuprinde definiţiile segregării şcolare pentru fiecare criteriu în parte şi stabileşte cadrul normativ care permite unităţilor de învăţământ preuniversitar să asigure per ansamblu, în cadrul spaţiilor (acolo unde unitatea de învăţământ îşi desfăşoară activitatea în mai multe clădiri) sau în cadrul grupelor/claselor de acelaşi nivel, reflectarea echitabilă a diversităţii etnice, sociale şi culturale a comunităţii în care se află şi oferă contexte incluzive de învăţare pentru fiecare elevă sau elev din comunitate", precizează comunicatul de presă.

Punctele de vedere, sugestiile şi opiniile pe marginea acestui proiect de ordin-cadru pot fi depuse pe adresa dezbateripublice@edu.gov.ro. AGERPRES



Alte articole din Programe / proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 uvvg.ro


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter