administratie.ro

eurourbanism.ro

agroaliment.ro

medicalmanager.ro

 
Alte articole din Ministerul Educatiei Data publicarii: Joi, 28 August 2008

Ministerul Educatiei estimeaza ca peste 90% dintre elevi participa la orele de religie

Peste 90% din cei aproximativ 3.170.000 de elevi romani frecventeaza orele de religie, dar o educatie religioasa trebuie completata cu una catehetica, adica a dialogurilor religioase in parohii, a declarat inspectorul general de religie din Ministerul Educatiei Cercetarii si Tineretului, Vasile Timis, prezent la un seminar despre promovarea credintei in randul tinerilor.
El a remarcat utilitatea trainingului, la care participa aproximativ 30 de preoti din tara, afirmand ca majoritatea clericilor si a profesorilor de religie au invatat didactica si catehetica "din mers" dupa 1989.
"Este pentru prima data, in ultimii ani, cand vorbim de un proiect catehetic bine pus la punct, proiect ce respecta si rigorile teoriilor pedagogice contemporane", a spus Timis, referindu-se la proiectul "Hristos impartasit copiilor".
Pe de alta parte, el a afirmat, citand un sondaj ca, daca orele de religie s-ar realiza doar la nivel de parohie, in afara programului scolar, ca in Elvetia, numai 7-8% dintre elevi ar merge la sfarsitul saptamanii la o scoala catehetica. "In Apus s-a tins sa se predea ora de religie din perspectiva unui Doamne-Doamne extrem de permisiv si de iertator, in asa fel incat s-a ajuns ca intr-o ierarhizare a unor valori, in optiunea tinerilor sa apara pe primul loc fotbalistul David Beckham, iar Mantuitorul a prins doar locul 23. (..) Pe de alta parte, si in mediile eclesiale rasaritene, nici un Dumnezeu autoritar si dur nu cred ca este un model pentru o ora de religie responsabila", a mai spus Timis, adaugand ca orele de religie trebuie sa reprezinte "o initiere in tainele credintei".
Clerici de la mai multe eparhii ortodoxe din tara participa la un seminar national in cadrul caruia vor stabili modalitatea de a promova credinta crestina in randul tinerilor. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat "Hristos impartasit copiilor", care isi propune editarea si publicarea unor ghiduri de Cateheza Biblica pentru copiii cu varste cuprinse intre 6 si 17 ani, insotite de Ghidurile catehetului, care sa fie apoi distribuite si puse in aplicare la nivelul fiecarei parohii din BOR. In acest scop, se vor organiza cursuri de pregatire a preotilor si profesorilor sau catehetilor pentru folosirea ghidurilor.

Proiectul "Hristos Impartasit Copiilor" a fost lansat in Romania in anul 2006 si s-a desfasurat pana in luna iulie a acestui an in parteneriat de catre Biserica Ortodoxa Romana si organizatia ecumenica World Vision Romania, cu binecuvantarea Sfantului Sinod al BOR, fiind aprobat in sesiunea de lucru a acestuia din 17 - 18 ianuarie 2006, la recomandarea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.
In luna iulie a acestui an proiectul a fost preluat in totalitate de catre Biserica Ortodoxa Romana, care va avea de acum inainte responsabilitatea de a asigura desfasurarea proiectului pe cele doua componente: training in metodologia de predare a Ghidurilor Catehetice, oferit tuturor preotilor si traducerea, editarea si tiparirea ghidurilor de cateheza.
Ghidurile catehetice editate in cadrul acestui proiect se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 17 ani si vor fi insotite de catre Ghiduri ale catehetilor. Limbajul adecvat folosit, in concordanta cu nivelul de intelegere al fiecarei varste, metoda interactiva de predare folosita, precum si procesul de predare centrat pe copil sunt doar cateva dintre elementele care au stat la baza conceperii acestor instrumente atractive de cateheza. Ghidurile catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite in scoli, ci reprezinta instrumente complementare de lucru de care preotii si catehetii au nevoie pentru a transmite copiilor, inca de la cele mai fragede varste, invataturile biblice si a-i ajuta astfel sa atinga maturitatea intru credinta, afirma sursa citata.



Alte articole din Ministerul Educatiei
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !



upit das-instalatii.ro





 
oferta educationala


uvvg.ro
uapaiasi

EDITORIAL
isalila emilian.jpg
Sacrificarea elevilor
În fond, ne pricepem foarte bine să sacrificăm viitorul. Aş putea fi un fanatic susţinător al grevei profesorilor dacă sistemul de învăţământ ar fi fost reformat. Dar dacă te uiţi pe manuale, în multe dintre ele citeşti numai inepţii. Învăţământul din România s-a transformat într-un târg. Majoritatea celor chemaţi să-i lumineze pe elevi vor doar să le vândă ceva şi, de cele mai multe ori, o marfă îndoielnică.
Un editorial de Emilian Isăilă publicat în ziarul Adevarul. » Citeste


danubius
universitatea bacau



COMPANIA SAPTAMINII
Bosch_conferinta.jpg
Bosch lansează un nou sistem de conferinţă pentru săli mici şi medii
Bosch anunţă lansarea unui nou sistem de conferinţă, CCS 900 Ultro, special creat pentru sălile de conferinţă mici şi medii, precum săli din primării, săli de protocol din cadrul clădirilor de birouri, centre de afaceri şi săli de instanţă. Avantajele noului sistem constau în caracteristici, design, preţ şi tehnologia încorporată.
Astfel, CCS 900 Ultro Bosch dispune de indicatorul „Possible-To-Speak”, patentat Bosch, care oferă delegaţilor informaţia vizuală asupra disponibilităţii microfonului. Mai mult, noul sistem înglobează şi funcţiile DAFS (Digital Acoustic Feedback Suppresion), pentru o claritate superioară a sunetului, DSP (Digital Signal Processing), pentru evitarea microfoniei şi un card SD de memorie de 2GB, care permite înregistrarea a până la 64 de ore de discuţii. » Citeste



SCOALA SAPTAMINII
sandru_daniel.jpg
Un profesor de la UPA din Iași va desfășura un stagiu de cercetare la Universitatea Konstanz
În urma invitației primite din partea Prof. dr. Jurgen Mittelstras de la Universitatea Konstanz, Conf. dr. Daniel Șandru, directorul Departamentului de Relații Internaționale și PR din cadrul Universității "Petre Andrei" din Iași, va desfășura în luna august un stagiu de cercetare în Germania.
“Stagiul de cercetare postdoctorală pe care îl voi efectua la Wissenschaftsforum din cadrul Universității Konstanz reprezintă, din punctul meu de vedere, o dublă oportunitate. În plan profesional, este o excelentă ocazie de a mă documenta pentru proiectul de cercetare pe care îl desfășor ca bursier al Academiei Române, intitulat 'Coordonate ideologice ale cunoașterii sociale'. Există însă și o oportunitate instituțională, întrucât sunt interesat să stabilesc, în numele Universității Petre Andrei din Iași, un parteneriat cu Universitatea Konstanz, astfel încât și studenții, dar și colegii noștri să poată beneficia de astfel de experiențe academice", a spus acesta. » Citeste

iasul_universitar

INTERVIU
funeriudaniel.jpg
Daniel Funeriu: "Doresc reaşezarea educaţiei pe baze solide"
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în care acesta se referă, între altele, la principalele realizări ale mandatului său, dificultăţile întâmpinate, proiectul de lege a educaţiei lansat în dezbatere publică, priorităţile în domeniu, cercetătorii români şi calitatea educaţiei în România. » Citeste
bologna



EVENIMENT
scoala de vara arad.jpg
A început ediţia a XVI-a a Şcolii de Vară Internaţionale Francofone la Arad
La Arad a început luni ediţia a XVI-a a Şcolii de Vară Internaţionale Francofone intitulată "Patologie şi Farmacologie moleculară. Biotehnologii". Manifestarea este organizată în perioada 5-17 iulie de către Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad şi Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille 1 (Franţa), sub egida Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Paris, cu sprijinul Societăţii Române de Biologie Celulară, a Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Farmaciştilor din România, a Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România şi al Institutului de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul UVVG din Arad, a declarat prof univ dr Aurel Ardelean, Rectorul Universităţii de Vest 'Vasile şi Goldiş' din Arad. » Citeste

IDEI PENTRU LIDERI
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. » Citeste

rompres.ro

Vizitatori
counter