MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Invatamant universitar Data publicarii: Joi, 26 August 2010

Universitatea Bucureşti a lansat primul Centru de studii japoneze

univ buc.jpgUniversitatea Bucureşti a lansat, miercuri, în Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept, primul Centru de Studii Japoneze din România, în prezenţa ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Natsuo Amemiya.
Secţia de japoneză a Universităţii din Bucureşti a decis înfiinţarea centrului cu scopul promovării şi sprijinirii activităţii de cercetare în acest domeniu, în contextul creşterii interesului pentru studii japoneze în România.

Iniţiativa înfiinţării Centrului de Studii Japoneze se bucură de sprijinul Guvernului nipon şi a mai multor fundaţii din Japonia. Centrul îşi asumă rolul de a diversifica proiectele de cercetare şi de a forma tineri cercetători în domeniul studiilor japoneze, precum şi de a facilita schimbul de experienţă şi afirmarea la nivel mondial prin colaborarea cu centre şi asociaţii de studii japoneze din Japonia şi din lume. Secţia de japoneză a UB a fost înfiinţată în anul 1975 ca specializare B, iar din anul 1987 a devenit specializare A, în prezent numărând 180 de studenţi.

Secţia de japoneză s-a înfrăţit în ultimii ani cu universităţi de prestigiu din Japonia şi din Europa cu care derulează proiecte comune, precum şi programe de schimburi pentru studenţi. Prezent la lansare, ambasadorul Japoniei în România, Natsuo Amemiya, i-a mulţumit rectorului Universităţii Bucureşti, Ion Pânzaru, pentru înfiinţarea centrului şi şi-a exprimat profundul respect, afirmând că rectorul a deschis un drum nou pentru relaţiile româno-nipone şi pentru limba japoneză şi studiile japoneze în România. Totodată, el şi-a exprimat respectul pentru profesorii de limbă japoneză din cadrul UB pentru tot ce au făcut până în prezent în vederea realizării centrului.

"Îmi este cunoscut faptul că în România înainte de schimbarea regimului politic din 1989 limba japoneză se preda la doar două instituţii, una dintre acestea fiind Universitatea Bucureşti. Într-o perioadă atât de dificilă ca aceea, prin eforturile depuse de profesori predarea limbii japoneze a înregistrat rezultate deosebite în pofida tuturor constrângerilor, construindu-se baza pentru realizarea unui Centru pentru Studii Japoneze. Am speranţa că pe viitor prin activităţile centrului această universitate să deţină un rol foarte important în extinderea diferitelor studii japoneze în România", a spus ambasadorul.

Ambasadorul a mulţumit în numele Guvernului Japoniei, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care a sprijinit activităţile de cercetare pentru predarea limbii japoneze şi a studiilor japoneze în România. Ambasadorul a vorbit despre bunele relaţii japonezo-române şi a făcut un istoric al acestora.

"Japonia are o tradiţie îndelungată de studii ruse şi est-europene, iar România a fost tratată ca o parte a acestora. Cursuri despre studii ruse şi est-europene se ţin la multe universităţi importante din Japonia", a mai spus ambasadorul. El a considerat că ar fi frumos dacă centrul ar oferi ocazia de a prezenta rezultatele studiilor nu doar pentru studenţi, ci şi spre cercetători şi traducători din afara cadrului universitar. În opinia diplomatului, una dintre semnificaţiile înfiinţării centrului este aceea că deschide drumul României de a fi parte a reţelei de studii japoneze la nivel european.

Ambasadorul a mai afirmat că japonezii şi românii au multe puncte comune cum ar fi spiritul poeziei, al iubirii de natură şi al aprecierii sensibilităţii. La rândul său, rectorul UB, Ioan Pânzaru, a declarat că misiunea instituţiei de învăţământ superior este să ofere o educaţie cât mai bună studenţilor.

"Internaţionalizarea înseamnă învăţământ prin mijloace moderne. Ţările sunt din ce în ce mai apropiate. Fără studiul limbilor şi al zonelor geografice fenomenul globalizare nu ar fi complet. Secţia de japoneză este una din cele mai dinamice şi a făcut multe progrese", a spus rectorul. El le-a cerut profesorilor de la Secţia de japoneză să continue eforturile. Pânzaru a mai afirmat că UB doreşte să înfiinţeze şi o revistă de studii japoneze. AGERPRES



Alte articole din Invatamant universitar
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !





 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter