MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iaşi

CALENDARUL OLIMPIADELOR NAŢIONALE ŞCOLARE

 
Alte articole din Formarea pentru discipline matematice Data publicarii: Joi, 21 Octombrie 2010

În perioada 7-9 octombrie, la Galaţi, a avut loc seminarul cu tema "Dezvoltarea şi armonizarea de curriculum la nivel de experţi" în domeniul disciplinelor matematice

galati_seminar_mica.jpgLa Galaţi, în perioada 7-9 octombrie s-a desfăşurat activitatea cu titlul "2.5. Dezvoltarea şi armonizarea de curriculum la nivel de experţi", subordonată activităţii 2, "Realizarea de activităţi de armonizare de curricule la nivelul universităţilor partenere".
Evenimentul face parte dintr-o serie de seminarii realizate în cadrul proiectului "Formarea cadrelor didactice universitare si a studenţilor în domeniul utilizării unor instrumente moderne de predare-învătare-evaluare pentru disciplinele matematice, în vederea creării de competenţe performante şi practice pentru piaţa muncii".




Acest proiect este finanţat din Fondul Social European şi se derulează pe o perioadă de 36 de luni - contribuind în mod direct la realizarea obiectivului general al Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane - POS DRU. El se înscrie în domeniul major de intervenţie 1.2. "Calitate în învăţământul superior".

Partenerii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului angrenaţi în acest proiect sunt: The Red Point, Agenţia OSC, Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Piteşti, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia.

Seminarul de la Galaţi a reunit aproximativ 40 de persoane, dintre care: reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, reprezentanţi ai următoarelor universităţi: Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi, reprezentanţi ai Institutului de Matematică al Academiei Române "Simion Stoilov", precum şi reprezentanţi ai Agenţiei OSC şi ai Agenţiei The Red Point.




În prima zi a seminarului au avut loc discuţii privind managementul proiectului şi s-au format 3 grupe de lucru, pe 3 specializări: matematică-informatică (coordonator prof. univ. dr. Cristian Voica, de la Universitatea din Bucureşti), profilul mecanic (incluzând specializarea construcţii) - coordonator prof. univ. dr. Constantin Udrişte de la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi profilul electric (electronică, automatică şi calculatoare ) - coordonator prof. univ. dr. Octavian Stănăşilă de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

În cea de-a doua zi a evenimentului, Petra Moţoiu, reprezentant al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a prezentat stadiul actual al proiectului si concluziile studiului asupra cerinţelor angajatorilor de absolvenţi ai universităţilor tehnice şi de matematică.

Au fost aduse apoi în dezbatere de către prof. univ. dr. Constantin Udrişte, prof. univ. dr. Octavian Stănăşilă, prof. univ. dr. Cristian Voica şi de către prof. univ. dr. Jenică Crînganu păreri şi concluzii privind deplasarea de studiu de la Universitatea din Nisa. Cele mai semnificative aspecte remarcate în cadrul Universităţii din Nisa sunt desfăşurarea activităţii didactice pe bază de proiecte (doar maxim 40% sunt cursuri magistrale) şi modalitatea de proiectare a planului de învăţământ pornind de la posibile ieşiri pe piaţa muncii. "Inginerul francez are o cu totul altă pregătire decât o are tradiţionalul inginer român", a subliniat conf. dr. Victor Ţigoiu, de la Universitatea din Bucureşti.

În partea a doua a zilei au fost analizate pe grupurile de lucru stabilite în prima zi a seminarului actualele curriculum-uri şi au fost propuse printr-un raport comun îmbunătăţiri în vederea armonizării de curricule la nivelul universităţilor partenere prezente la acest seminar.




În ultima zi a seminarului coordonatorii celor 3 grupuri de lucru au prezentat concluziile dezbaterii avute în cadrul fiecărui grup. Astfel, în urma confruntării programelor analitice ale disciplinelor de matematică, s-a constatat că armonizarea curriculumului matematic la nivelul tuturor universitatilor partenere presupune, în primul rând, organizarea studiului disciplinei matematica pe două niveluri: nivelul fundamental minimal, conţinând toate capitolele de analiză, algebră, geometrie şi matematici speciale sau discrete care să fie abordate la profiluri similare, în toate universităţile partenere şi nivelul fundamental specific, care răspunde nevoilor de studiu pentru fiecare specialitate în parte. În acest sens, s-au propus un număr mai mare de ore de seminar, organizarea unor cursuri complementare de matematică destinate candidaţilor care nu au absolvit un liceu de tip M1 sau celor de tip M1, dar cu lacune, evidenţierea permanentă a necesităţii matematicii în mediul ingineresc prin corelarea interdisciplinară, introducerea obligatorie în universităţile tehnice a unui curs de matematică la master, cu programa stabilită în funcţie de specificul masterului.

De asemenea, au fost aduse în discuţie introducerea unui examen de cunoştinţe matematice fundamentale în cadrul examenului de licenţă, utilizarea unor exemple conectate direct la cerintele angajatorilor, precum şi introducerea unei probe de matematică cu conţinut orientat în funcţie de domeniul de doctorat.

Toate propunerile şi constatările din cadrul Seminarului de la Galaţi vor fi analizate şi definitivate în cadrul Seminarului de la Alba-Iulia, din perioada 28-30 octombrie, care va reuni reprezentanţi ai tuturor universităţilor partenere din cadrul proiectului.

Seminarul de la Galaţi şi-a desfăşurat sesiunile de lucru într-un cadru plin de entuziasm, iniţiativa proiectului "Formarea cadrelor didactice universitare si a studenţilor în domeniul utilizării unor instrumente moderne de predare-învătare-evaluare pentru disciplinele matematice, în vederea creării de competenţe performante şi practice pentru piaţa muncii" fiind apreciată în mod deschis de către cadrele didactice universitare prezente. "E o minune că matematica ajunge să fie discutată la un nivel ca acesta", a declarat prof. dr. Octavian Stănăşilă, de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.





Alte articole din Formarea pentru discipline matematice
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


 ECOTIC


 
Newsletter

EDITORIAL
romaniuc liliana.jpg
Cheile care trebuie să înveţe... vizibil şi sustenabil!
Un comentariu de Liliana Romaniuc, publicat pe portalul Adevarul.ro » Citeste


COMPANIA SAPTAMINII
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. » Citeste


SCOALA SAPTAMINII
ase-bucuresti.jpg
ASE sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare
Academia de Studii Economice (ASE) sărbătoreşte 103 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate, în această săptămână, diverse evenimente cultural-artistice. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, manifestările aniversare vor debuta marţi cu vernisajul expoziţiei "Castele şi conace revitalizate: conservarea patrimoniului construit din perspectiva proprietarilor". Evenimentul este organizat de facultăţile de Marketing şi Business şi Turism, împreună cu Asociaţia Arche. Expoziţia este deschisă până luni, 18 aprilie, în foaierul Bibliotecii Centrale a ASE. » Citeste


INTERVIU
curaj_adrian.jpg
Adrian Curaj: "Pregătim metodologia, de şapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori de școli"
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de echilibru pentru a stimula performanţa şi a răspunde nevoilor de echitate şi incluziune, adăugând că pentru prima dată în dezvoltarea cadrului curricular vor fi stabilite grupuri interdisciplinare, care vor lucra independent pe conţinuturile manualelor şcolare. ''(...) Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor'', declară ministrul. » Citeste

EVENIMENT
Cei mai buni profesori vor fi premiaţi de studenţi pe 4 iunie la Alba Iulia
Studenţii sunt invitaţi să nominalizeze "profesorii tari" pentru distincţia "Profesor Bologna", care va fi acordată în cadrul unei gale, pe 4 iunie, la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat al ANOSR, până pe 24 aprilie studenţii pot înscrie cadre didactice universitare pe care ei îi consideră a fi "profi tari" pe site-ul www.profitari.ro. Nominalizările vor fi evaluate printr-o procedură complexă, studenţii evaluatori urmând să decidă care sunt acei profesori ce merită în acest an distincţia "Profesor Bologna". » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter