Burse academice pentru studentii romi in domeniul medicinei

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Un numar de 35 de studenti romi au primit in anul 2008 o bursa academica in domeniul medicinei si farmaciei din Romania, in cadrul unui program care va continua si anul viitor incepand cu 31 ianuarie.

Potrivit unui comunicat de presa, beneficiarii burselor medicale vor putea aplica pentru alte doua tipuri de burse suplimentare: pentru studierea unei limbi straine si pentru participarea la conferinte profesionale.

Totodata, bursierii vor fi inclusi intr-un program anual de Tutoriat si Mentorat, derulat in colaborare cu Asociatia Medicilor Rezidenti din Romania, prin care vor fi sprijiniti pentru realizarea excelentei academice si profesionale. Programul “Burse medicale pentru romi. Leadership in sanatate: o generatie de profesionisti in domeniul sanatatii”, se deruleaza sub auspiciile Decadei de incluziune a romilor 2005-2015. “Discriminarea si resursele limitate au format bariere in accesul romilor la servicii calitative de sanatate. Educatia romilor in domeniul medicinei, cu siguranta, va contribui la inlaturarea acestor bariere”, a afirmat Alina Covaci, Program Officer Roma Health Project, Institutul pentru o Societate Deschisa (OSI).

Pentru implementarea eficienta a acestui program, initiatorii beneficieaza de parteneriatul Agentiei de Monitorizare a Presei, Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi, Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Agentia Nationala pentru Romi.