Concursul Național „Ionel Teodoreanu” – literatură, artă și dialoguri interdisciplinare

În perioada 18-20 mai 2018, la Iași se va derula a XIII-a ediție a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, concurs interdisciplinar de literatură și arte distinct în peisajul competițional românesc, inițiat și susținut, din 2005 până în prezent, de Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Ministerul Educației Naționale, cu implicarea constantă și generoasă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, a autorităților locale – Primăria Municipiului Iași și a unor parteneri tradiționali din mediul cultural ieșean: Muzeul Literaturii Române, Editura Polirom, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

Sunt așteptați la Iași peste 300 de elevi și de profesori din toate județele țării, precum și din Republica Moldova, într-un exercițiu de explorare a literaturii și a celorlalte forme de expresie artistică – pictură, muzică teatru, prin cele două probe ale concursului, scrisă și orală. Deschiderea festivă este planificată pentru vineri, 18 mai, ora 17.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași, urmată de tradiționalul spectacol-lecție susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, pentru ca sâmbătă să se deruleze probele, iar duminică, la ora 9.00 – festivitatea de premiere, în aceeași unitate de învățământ reprezentativă pentru educația ieșeană.

Dincolo de premiile oficiale ale Ministerului Educației Naționale, elevii performanți vor beneficia și de alte distincții și recompense în cărți și bani, precum Premiile „Costache Negruzzi”, oferite de școala gazdă, Premiile „Ionel Teodoreanu”, acordate de Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Iași, premiile instituțiilor partenere. Ca element de noutate, de la ediția 2017  invitatul de onoare al competiției și inițiatorul acesteia, prof.dr. Camelia Gavrilă – Președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților – acordă premii speciale în numele instituției pe care o reprezintă, în semn de recunoaștere a excelenței în educație, pentru creativitate, originalitate, sau sensibilitate artistică.

Devenit, în timp, un ritual care conferă unicitate și permanență valorică școlii ieșene, Concursul Național „Ionel Teodoreanu” figurează, începând cu 2015, în programul oficial al Festivalului Internațional al Educației – FIE și, ca inițiatori și organizatori, ne dorim încununarea cu succes a acestei ediții atât la nivel pragmatic, organizatoric, cât și în sens valoric și simbolic.