Consilierii locali din Arad au aprobat acordarea a peste 7.600 de burse şcolare

Peste 7.600 de elevi înscrişi în şcoli din municipiul Arad vor primi burse finanţate din bugetul local, în anul şcolar care a început, cuantumul acestora fiind cuprins între 60 şi 90 de lei, în funcţie de categoria de beneficiari.

Conform proiectului de hotărâre adoptat cu unanimitate de voturi, în şedinţa de pe 28 octombrie a Consiliului Local Municipal Arad, 7.639 de elevi vor beneficia de burse, care au fost împărţite în patru categorii: burse de performanţă – 90 de lei, burse de merit – 80 de lei, burse de studiu – 70 de lei şi burse de ajutor social – 60 de lei.  Cele mai multe vor fi acordate pentru merit, respectiv 5.283, iar 2.169 de copii vor primi burse pentru ajutor social.

În total, din bugetul local se vor plăti lunar aproximativ 570.000 de lei, iar pentru întregul an şcolar 2019-2020 s-a alocat suma de 5.506.830 lei.  Numărul burselor a fost stabilit în urma datelor primite de Primăria Arad de la şcolile din municipiu. În ultimii ani, numărul beneficiarilor a crescut constant, de la 3.801 în 2017 şi 6.616 anul trecut, la 7.639 în prezent.În anul şcolar trecut, municipalitatea a alocat 4.755.060 lei pentru plata burselor şcolare. AGERPRES