Creştere cu 40% a planului de şcolarizare în învăţământul militar pentru 2018-2019

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţional din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, la Târgu Mureş, că pentru anul de învăţământ 2018-2019 se prevede o creştere cu 40% a planului de şcolarizare în instituţiile de educaţie în domeniul militar, acesta urmând să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern.

Datorită ieşirilor din Armată, prin pensionare, din anii 2016 şi 2017, un număr mare de cadre militare au trecut în rezervă şi urmează ca prin măsurile organizatorice pe care le luăm prin Ministerul Apărării Naţionale şi al Statului Major al Apărării, dar şi prin sistemul nostru de învăţământ să completăm statele de funcţii, astfel încât ele să ofere posibilitatea îndeplinirii obiectivelor pe acre Armata Română le are în perioada următoare şi, în perspectivă, până în anul 2026. Una dintre activităţi este legată de învăţământ. (…) Spre deosebire de anii trecuţi, planul de şcolarizare pentru anul de învăţământ 2018-2019, pe care l-am propus şi care va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern, prezintă câteva caracteristici. În întreg sistemul de învăţământ militar românesc am mărit numărul de locuri cu 40%, fie că este vorba despre învăţământul superior, învăţământul post-liceal pentru maiştri militari şi subofiţeri şi de învăţământul liceal“, a declarat Mircea Duşa.

Potrivit secretarului de stat din MApN, în această perioadă se organizează ample acţiuni prin care este promovată profesia militară şi cariera militară, fiind prezentată oferta educaţională pentru anul de învăţământ 2018-2019. “Învăţământul militar românesc este foarte apreciat iar militarii pregătiţi sunt foarte apreciaţi la nivelul tuturor structurilor NATO, partenerilor noştri din NATO şi de aceea avem multe organisme NATO şi cu ţările partenere prin care asigurăm nu numai pregătirea militarilor noştri, ci şi din alte armate şi UE şi NATO”, a susţinut Mircea Duşa.

Locotenent colonel Cristian Cioba de la Centrul Militar Judeţean Mureş a arătat că în judeţul Mureş a început promovarea profesiilor militare în cadrul instituţiilor de învăţământ. “Pentru punerea în aplicare a planului de învăţământ am desfăşurat până acum 90% acţiuni de promovare a profesiei şi carierei militare în şcolile gimnaziale din judeţ şi aproximativ 20% în licee. Vom continua promovarea profesiilor militare în şcolile din judeţ pentru atragerea tinerilor în special pentru pregătirea în medicină militară. Tinerii din licee sunt interesaţi să urmeze o carieră militară, trebuie ştiut că profesia militară este o profesie vocaţională, orice candidat trebuie să fie apt din punct de vedere medical, să fie declarat admis din punct de vedere psihologic şi al testării capacităţii motrice, aceste probe fiind susţinute după etapa de recrutare, în cadrul Centrului de Selecţie de la Alba Iulia”, a arătat lt. col. Cioba.

Potrivit acestuia, pentru colegiile naţionale militare şi pentru academiile militare înscrierea va fi până în 3 aprilie 2018, iar pentru învăţământul post-liceal, şcolile de maiştri militari şi subofiţeri, termenul este data de 2 mai. AGERPRES