Două aplicații inovatoare au fost realizate de studenți în cadrul H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon

A 25-a ediție a Conferinței Naționale de Management Medical Modern a avut loc în perioada 10-12 mai în Poiana Brașov. Peste 150 persoane, manageri de spitale, directori medical si de achiziții, dar și reprezentanți ai companiilor medicale, au fost prezente la eveniment.

Particularitatea acestei ediții a reprezentat-o hackathon-ul H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon – aflat la prima ediție și la care au participat 13 studenți de la Universitatea Politehnica din București și de la Universitatea Transilvania din Brașov. Cele 2 echipe au realizat 2 aplicații inovatoare destinate în egală măsură pacienților și personalului medical. Aplicațiile au fost dezvoltate în urma sugestiilor pe care participanții le-au exprimat în deschiderea conferinței, într-o sesiune specială facilitată de Ionuț Țața, CEO Iceberg România.

MedMot este o aplicație care presupune digitalizarea informațiilor despre pacienți oferindu-le acestora posibilitatea de a le accesa oricând și de oriunde. Procesul este unul simplu: un pacient ce ajunge la spital primește o brățară cu un RFID. Apoi, cu ajutorul CNP-ului și al cardului de sănătate i se va crea un cont personal. Dacă un medic va dori să efectueze o consultație, acesta va scana brățara, iar în interfață va putea să introducă observațiile, pe care în mod normal le-ar fi trecut pe hârtie. La externare, vor fi înregistrate toate analizele, investigațiile, epicriza și manevrele medicale, care, de asemenea, vor fi trimise către casa de sănătate. Astfel, în viitor pacientul va avea acces instat la trecutul său medical.

MedQ, cea de-a doua aplicație, oferă o soluție modernă la problema aglomerației de pe holurile spitalelor publice românești, prin organizarea pacienților cu ajutorul unor programări online, a unei aplicații de autoevaluare a stării de sănătate și a unor numere de ordine.

Soluțiile studenților au fost apreciate, managerii acordând un număr egal de voturi celor două echipe. Hackathon-ul a fost organizat cu suportul Iceberg România.

Healthcare in Hospitals Hackathon este o acțiune în cadrul  Hackathon Community, o comunitate dezvoltată de Oameni și Companii din 2019. Din această comunitate  fac parte profesioniști și studenți la informatică, automatizare și alte diverse specializări. Activitățile în cadrul comunității au rolul de a identifica soluții de transformare digitală în domeniul sănătății, educației, administrației și dezvoltării urbane. Hackaton Community utilizează proiectele de tip hackaton ca platforme de colaborare cu organizații și instituții pentru a găsi soluții digitale la probleme curente. În 2019, Hackathon Community va avea proiecte de tip hackaton în educație, administrație și dezvoltare urbană.

Programul de Management Medical Modern a fost lansat de Oameni și Companii în anul 2007, iar până în prezent, conferințele dedicate au adunat +3,000 participanți.  Oameni și Companii este o organizație specializată în solutii de marketing și acces în comunități business, profesionale și premium-consumer.

ICEBERG este o companie care dezvoltă servicii în domenii precum: Consultanța, Finanțări, Startup, Tehnologie, Digitalizare și Transfer Tehnologic.