Ecaterina Andronescu: “Scolile nu au structura necesara pentru a planifica si cheltui bani”

andronescu ecatrina.jpgMinistrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu, a declarat, pe 20 martie, in cadrul Adunarii Generale a Asociatiei Oraselor din Romania, ca nu este normal ca resursele financiare sa ajunga la scoli prin procesul de descentralizare, asa cum sustin sindicalistii.

In opinia sa, acest lucru ar duce la “multiplicarea” birocratiei. “Nu este normal ca resursele financiare sa ajunga la scoli intrucat acestea nu au structura necesara pentru a planifica si cheltui banii”, a spus ministrul.

Referindu-se la descentralizarea proiectelor strategice din Educatie, Ecaterina Andronescu a sustinut ca acest proces este unul mai greu de realizat. “Aceste resurse financiare pentru proiectele strategice ar putea sa mearga catre autoritatile locale, dar cu o coordonare nationala”, a explicat Andronescu. Referindu-se la descentralizarea resurselor financiare destinate achizitionarii manualelor, Ecaterina Andronescu a spus ca in aceasta privinta nu s-a gasit inca o formula.

In ceea ce priveste formarea consiliilor de administratie ale unitatilor scolare, ministrul Educatiei a aratat ca exista mai multe formule in acest sens, una dintre ele presupunand ca acestea sa fie formate din o treime parinti, o treime profesori si o treime reprezentanti ai autoritatilor locale. Ecaterina Andronescu a spus ca in aceasta problema, in urma discutiilor cu reprezentantii sindicatelor din invatamant, a reiesit ca acestia doresc in consiliile de administratie ale scolilor o majoritate formata din profesori. Referindu-se la titularizare, Ecaterina Andronescu a spus ca acest examen la nivel national, dupa cum se desfasoara in prezent, duce la costuri foarte mari. In acest sens, ministrul Educatiei considera “fireasca trimiterea” titularizarii la nivelul fiecarei scoli, dar care ar putea sa beneficieze de expertiza inspectoratului scolar de care apartine.

Totodata, reprezentantul MECI a subliniat necesitatea “responsabilizarii” profesorului pe postul lui. “In prezent, sunt 68.000 de suplinitori din 258.000 de cadre didactice. Acest lucru nu da stabilitate sistemului intrucat cel care este la catedra suplinitor nu stie unde va preda la anul. Profesorul trebuie responsabilizat”, a aratat ministrul. In opinia sa, curriculumul si continutul programelor scolare nu trebuie descentralizate, in caz contrar existand pericolul unei eterogenizari a scolii romanesti. “Curriculumul si programele nu trebuie descentralizate. Am avea o scoala eterogena. Trebuie sa existe in continuare un curriculum national chiar daca cel la decizia scoli va capata o pondere mai mare cu timpul”, a afirmat Andronescu. In ceea ce priveste salariile, ministrul considera ca acestea trebuie sa ramana la consiliile locale.