Educație prin joacă pentru sute de copii și părinți în Campania națională ”Mâini curate pentru toți”

Educație prin joacă pentru sute de copii și părinți în Campania națională ”Mâini curate pentru toți”

Peste 500 de părinți și copii au participat la campania națională de educare ”Mâini curate pentru toți” dezvoltată cu sprijinul B. Braun în luna iunie în orașele mari din România. Alături de voluntarii de la Interact aceștia s-au jucat, au desenat și au aflat cum poți face corect igiena mâinilor, putând chiar ei să verifice dacă au făcut corect procedurile de spălare a mâinilor cu ajutorul aparatului revoluționar care utilizează lumina ultravioletă, așa numita ”Cutie Neagră”.

Acțiunile organizate în Brașov, Iași, Timișoara și București sunt parte a campaniei naționale de educare și informare ”Mâini Curate 2019” dezvoltată de B. Braun, care a preluat inițiativa organizării campaniei de conștientizare a igienei corecte de la Organizația Mondială a Sănătății. B. Braun, împreună cu MedicalManager.ro și PreventieMedicala.ro au implementat această acțiune  în luna iunie în cele patru orașe mari din țară.

”Am decis să organizăm aceste acțiuni în locurile publice pentru că igiena mâinilor este importantă pentru fiecare dintre noi, iar implicarea fiecăruia contează! Nu este niciodată prea devreme să învățăm cum să facem corect igiena mâinilor, după cum nu este niciodată prea târziu să corectăm ceea ce facem greșit”, susține Ștefan Petre, OPM Division Manager B.Braun Medical, inițiatorul acestui program.

Inițatorul Programului Global pentru Siguranţa Pacientului al OMS care salvează anual între 5 şi 8 milioane de vieţi la nivel global spune că 80-90% din infecţiile nosocomiale pot fi prevenite aplicând reguli riguroase, dar simple, de igienă.

Campania susținută de B. Braun,  MedicalManager.ro și PreventieMedicala.ro este răspunsul specialiștilor la o serie de sondaje publice care au descoperit, în mod surprinzător, că noțiuni simple de igienă nu sunt cunoscute de mulți dintre români.