Elevii Lumina Instituţii de Învăţământ vor învăţa într-un campus nou

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Aproape 2.200 de elevi ai Lumina Instituţii de Învăţământ vor învăţa începând din anul şcolar 2015 – 2016 într-un nou campus. Potrivit unui comunicat al unităţii de învăţământ, primii elevi care se vor bucura din acest an şcolar de facilităţile oferite de noul campus sunt cei care studiază la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, instituţie de învăţământ care a împlinit anul acesta 20 de ani de existenţă.

“Noul campus şcolar este construit de la zero de Lumina Instituţii de Învăţământ, investiţia ridicându-se la peste 12 milioane de euro. Sunt peste 26.000 mp construiţi, 117 săli de clasă, 18 laboratoare de cercetare şi didactice, 3 mini săli de cinema, 4 biblioteci, sală de mese cu circa 600 de locuri, 6 săli de sport acoperite, 6 terenuri de sport exterioare, sală multifuncţională cu circa 600 de locuri”, se arată în comunicat.

Festivitatea de inaugurare a noului campus şcolar va avea loc marţi, la eveniment fiind invitaţi să participe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, miniştri, demnitari, oficiali din instituţiile statului.
Liceul Teoretic Internaţional de Informatică are acum în palmares peste 500 de medalii naţionale şi peste 300 de medalii internaţionale, obţinute în doar 20 de ani de participare la olimpiade. AGERPRES