Federaţia Editorilor critică blocarea procesului de modernizare a învăţământului

Federaţia Editorilor din România critică “blocarea procesului de modernizare a învăţământului românesc” şi precizează că această blocare nu se datorează editurilor de carte şcolară, potrivit unui comunicat remis de FER marţi. FER face referire la mai multe emisiuni televizate, din perioada 8-14 februarie, în care s-a abordat problematica manualelor şcolare şi a altor materiale didactice.

“Practic, în ultimii 10 ani, procesul de modernizare a manualelor a încetat. Aşa se face că manualele analizate în emisiunile amintite sunt cele produse acum 12 – 14 ani, după programele epocii respective şi după standardele din acel moment. Deci, nu e deloc de mirare că ele sunt depăşite şi uşor de criticat. FER se bucură că mediul politic şi Comisia pentru Educaţie din Camera Deputaţilor se preocupă de aceste manuale, chiar dacă după 12 ani de la publicarea lor”, se arată în comunicat. FER consideră că miniştrii educaţiei care s-au succedat după 2001 au viciat procesul, terminând prin a-l bloca complet.
Editorii precizează că în România producerea manualelor şcolare este în totalitate controlată de stat şi, ca urmare, situaţia actuală nu este în nici un fel imputabilă editurilor.

“Nu a existat şi nu există nicio strategie a Ministerului Educaţiei în domeniul manualelor; nu există, în momentul de faţă, nici un plan în privinţa manualelor pentru un an, pentru doi sau pentru următorii cinci ani. Manualele de gimnaziu sunt apărute acum 12-15 ani, iar între timp planurile de învăţământ şi programele şcolare au fost modificate de nenumărate ori, fără însă a se putea face vreo intervenţie în manuale”, spun reprezentanţii FER.

De asemenea, aceştia reclamă faptul că, ”prin mecanisme economico-financiare rigide şi contrare interesului public, statul a impus achiziţii ale manualelor la preţuri sub costuri – preţul mediu fiind de 0,7 euro pentru un exemplar – neţinându-se cont de cheltuielile reale suportate de edituri”, multe dintre acestea decapitalizându-se şi renunţând să mai producă manuale şi că interesul pentru educaţie şi carte şcolară “a scăzut dramatic în 2009, vânzarea de carte şcolară pe piaţa liberă scăzând cu peste 50% faţă de anul 2008”. AGERPRES