Federatia “Spiru Haret” cere convocarea comisiei paritare a MECT

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Federatia “Spiru Haret” solicita convocarea, in cel mult cinci zile, a comisiei paritare de la nivelul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, pentru a discuta despre acordarea de sporuri specifice personalului nedidactic din invatamant.
Consiliul National al Federatiei Sindicatelor din Invatamant “Spiru Haret”, intrunit vineri, a hotarat sa ceara convocarea comisiei paritare de la MECT, analizand situatia existenta in sistemul de invatamant romanesc si politica ministerului fata de personalul din sistem, se arata intr-un comunicat de luni al federatiei.

Sindicalistii solicita acordarea de sporuri specifice personalului nedidactic din invatamant, rezolvarea problemelor privind nerespectarea dispozitiilor articolului 4, alineatul 2 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura – Invatamant, potrivit carora “Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului se obliga sa nu initieze niciun act normativ si sau act administrativ cu caracter normativ care priveste relatiile de munca si sistemul national de invatamant fara consultarea federatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca”.

Sindicalistii mai vor, de asemenea, discutarea normativelor de personal. “Daca reprezentantii ministerului sunt dispusi sa poarte un dialog real cu partenerii sociali (astfel cum clameaza public ori de cate ori au ocazia), vor dispune convocarea comisiei paritare in termenul prevazut de contractul colectiv de munca – cel mult cinci zile lucratoare de la inregistrarea cererii”, potrivit sursei citate.

Federatiile din educatie au renuntat, in 14 noiembrie, la greva generala anuntata in 18 noiembrie, atentionand ca vor relua protestelor daca, dupa instalarea viitorului Guvern, legea de majorare cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice nu va fi aplicata.

Liderilor federatiilor “Spiru Haret”, Alma Mater, FSLI si FEN au atentionat ca, in situatia in care, imediat dupa instalarea noului Guvern, Legea 221/2008 care prevede majorarea cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice nu va fi aplicata cu incepere de la data de 1 octombrie 2008, se va declansa greva generala.