Federaţia “Spiru Haret” va sesiza CEDO

Biroul Executiv şi Colegiul Liderilor Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” au decis să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), să trimită o delegaţie la Bruxelles, precum şi lansarea unui sondaj de opinie în rândul membrilor de sindicat pentru a afla punctul lor de vedere cu privire la o serie de probleme privind legea educaţiei şi salarizarea personalului din sistem, informează un comunicat al sindicaliştilor remis luni.

Totodată, sindicaliştii de la “Spiru Haret” vor să boicoteze probele examenelor naţionale, care se derulează începând cu jumătatea lunii aprilie, şi să blocheze sfârşitul de an şcolar.

“Rezultatele referendumului lansat de Federaţia Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’ în luna februarie 2010 sunt expresia vie a acestor nemulţumiri, în condiţiile în care membrii noştri au votat în proporţie foarte mare (70%-80%) pentru cele patru forme de protest propuse: miting în Bucureşti, grevă de avertisment, boicotarea examenelor naţionale şi greva generală. În egală măsură, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’ lansează un apel către celelalte federaţii sindicale din învăţământ pentru stabilirea unui calendar comun al acţiunilor de protest”, se arată în comunicat.


Biroul Executiv şi Colegiul Liderilor Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’, s-au reunit în zilele de 12 şi 13 martie, prilej cu care au analizat situaţia actuală a sistemului de învăţământ şi a salariaţilor din educaţie confruntaţi cu pierderea locurilor de muncă, diminuarea veniturilor şi pierderea unor drepturi consacrate de ani de zile în legislaţie şi contractele colective de muncă, imposibilitatea de a beneficia măcar de reparaţiile dispuse de instanţele de judecată, ignoranţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – care refuză în continuare nu numai negocierea Regulamentului privind acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, a Normelor metodologice privind calculul salariilor personalului din învăţământ (în condiţiile în care alte ministere au făcut-o deja – Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii şi a proiectului noii legi a educaţiei.AGERPRES