FSLI solicită măsuri de protecție pentru cadrele didactice, din cauza numeroaselor cazuri de violență în școli

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) solicită Guvernului și Parlamentului măsuri de protecție pentru cadrele didactice în condițiile în care peste 19.000 de cazuri de violență în școli au fost raportate în anul 2015, se arată într-un comunicat al FSLI remis pe 4 decembrie.

Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educației, la nivelul anului 2015, peste 19.000 de cazuri de violență au fost înregistrate în școli. Cifrele sunt însă și mai mari, întrucât multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor școlare. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere de urgență Guvernului, dar și parlamentarilor României, măsuri de protecție pentru cadrele didactice așa cum au polițiștii și magistrații, în cazul în care sunt agresați fizic sau verbal“, se precizează în comunicat.

FSLI amintește că a depus la Parlament, încă din anul 2015, un proiect de act normativ, preluat de un grup de parlamentari, prin care a cerut acest lucru însă proiectul se află și acum în sertarele Parlamentului. “Școala trebuie să fie mediul care-i formează pe tineri pentru a fi buni cetățeni și nu un spațiu propice pentru încurajarea apariției viitorilor infractori”, subliniază FSLI. AGERPRES