Gala ECOTIC a premiat câștigătorii ediției a IX-a

Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat, ediția a IX-a, și-a desemnat câștigătorii în cadrul unui eveniment festiv, desfășurat în sala Paris a Hotelului Novotel din Capitală. Premierea s-a facut în prezența a peste 100 de invitați, reprezentanți ai autorităților de mediu, producătorilor, operatorilor și partenerilor ECOTIC, mediului ONG și, desigur, a câștigătorilor din acest an.

Un număr de 58 de proiecte au fost înscrise în acest an pe www.premiilepentrumediucurat.ro, reprezentând inițiative din întreaga țară, pentru toate cele patru categorii de concurs: Companii, Instituții de învățământ, Instituții publice și ONG-uri.

În cadrul premierii proiectelor câștigătoare la Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat 2017, Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC, a declarat: “Gala din acest an are loc la exact doi ani de la semnarea Acordului de laParis asupra climei, semnat de 175 de țări, care reglementează măsurile dereducere a emisiilor de CO2.Proiectele pe care le promovează Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat facimplicit parte din categoria inițiativelor menite să protejeze mediul, săcontribuie la creșterea calității vieții și la o mai eficientă utilizare aresurselor.Ne bucurăm că am avut în acest an 58 de proiecte, din care juriul a ales câștigătorii ediției 2017 pentru activități lăudabile în direcția îmbunătățirii atitudinii față de mediul înconjurător. Câștigătorii au adăugat astfel, în acest an, câteva orașe importante pe harta ecologică a României.Dorim să evidențiem, totodată, sprijinul primit și în acest an din partea partenerilor noștri, autoritățile de mediu, producătorii, colectorii și reciclatorii din domeniul DEEE, ONG-uri.”

Câștigătorii celor patru categorii ale Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat 2017 sunt:

Marele Premiu pentru Instituții Publice:Garda EcologicăBaia Mare

Proiect câștigător: “Baia Mare curată!”

Marele Premiu pentru ONG:Asociația Social Trading Urban Place
Proiect câștigător: „Uleiosul”

Marele Premiu pentru Instituții de învățământ: Grădinița nr. 11 din Brăila
Proiect câștigător: “Eco grădinița Brândușa”

Marele Premiu pentru Companii:Salubritate Craiova SRL
Proiect câștigător:“Protejăm natura. Colectăm selectiv”

Pentru mai multe detalii, accesați www.premiilepentrumediucurat.ro și www.ecotic.ro.