Guvernul a aprobat domeniile şi studiile universitare de master pentru 2017-2018

Guvernul a aprobat, pe 16 martie, domeniile şi programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, locaţiile geografice de desfăşurare a acestora, forma de învăţământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018.

Reglementările, incluse într-o Hotărâre adoptată de Executiv, au fost stabilite la propunerea senatelor universităţilor, a rapoartelor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior validate în consiliile din perioada septembrie 2016 – februarie 2017 şi sunt în concordanţă cu angajamentele internaţionale pe care România şi le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 şi cu recomandările Cadrului strategic de cooperare în domeniul educaţiei şi formării profesionale ET 2020, precizează Guvernul.

Stabilirea domeniilor, a programelor şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2017.

Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învăţământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat. Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învăţământul universitar de master trebuie asigurate cel puţin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învăţământului universitar de licenţă, arată Executivul.

Pentru următorul an universitar sunt stabilite 75 domenii de studii universitare de master cu 2.745 de programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi 40 domenii de studii universitare de master cu 328 programe de studii în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate.

Potrivit comunicatului Guvernului, au fost evaluate şi acreditate 43 programe de studii de master noi. Documentul conţine, de asemenea, modificările generate pentru 88 de programe de studii universitare de master ca urmare a înfiinţării noului domeniu de studii universitare de master Asistenţă socială. Astfel, 39 de programe de studii universitare de master au fost mutate din domeniul Sociologie în noul domeniu Asistenţă socială, în timp ce 49 de programe de studii universitare de master au rămas în domeniul Sociologie. Hotărârea include şi 41 de programe de studii universitare de master intrate în lichidare la cererea universităţilor.

Domeniile şi programele de studii universitare de masterat cuprinse în hotărârea aprobată astăzi au avut la bază crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licenţă şi studiile universitare de masterat; implicarea comunităţii academice în prospectarea cererilor sociale şi economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studenţeşti şi a programelor de studii în funcţie de aceste cereri, astfel încât să crească contribuţia învăţământului superior la orientarea şi accelerarea schimbărilor din societate şi dobândirea de competenţe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativităţii şi inovării, asigurarea competenţei şi încurajarea mobilităţii studenţeşti.

În acest sens, senatele universitare elaborează planuri strategice de dezvoltare instituţională, în special centrate pe programe de studii şi de cercetare şi încheie contracte instituţionale cu Ministerul Educaţiei Naţionale prin care îşi asumă responsabilitatea publică a cheltuirii eficiente a fondurilor bugetare ce le sunt alocate, arată Executivul. AGERPRES