Handbaliştii de la USV, campionii en titre, participă la Campionatul European Universitar din Portugalia

Echipa Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) participă la Campionatul European Universitar de handbal masculin, ce se va desfăşura la Coimbra -(Portugalia), având ca obiectiv apărarea titlul de campioană europeană universitară, câştigat anul trecut în Spania.

Potrivit purtătorului de cuvânt al USV Suceava, Codruţ Şerban, competiţia va avea loc în perioada 12-20 iulie, iar delegaţia suceveană va fi formată din membrii echipei CSU Suceava: Florin Bogdan Baican, Ciprian Daniel Bobeică, Gabriel Sebastian Burlacu, Cătălin Sabin Costea, Andrei Marius Olariu, Alexandru Potera, Sebastian Polocoşer, George Alin Petrea, Mihai Marcel Sandu, Andi Tofănel, Vasile Cristian Tcaciuc, Adrian Ştefan Tîrzioru. Antrenori vor fi Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei, staff-ul fiind completat de kinetoterapeutul echipei, Octavian Andreica.

”În plin proces de admitere organizat de USV, parcursul echipei – emblemă a Universităţii din Suceava – devine extrem de important, întrucât, de-a lungul ultimilor ani, jucătorii suceveni au constituit un exemplu prin capacitatea de a îmbina sportul cu activităţile academice, perseverenţă, fair play, disciplină, iar meciurile de handbal găzduite la Suceava de CSU au reprezentat mereu o alternativă atractivă de petrecere a timpului liber pentru studenţii USV”, se arată într-un comunicat remis presei.

Jocurile Universitare Europene de la Coimbra 2018 sunt prezentate drept cel mai important eveniment sportiv universitar al anului şi cea mai mare competiţie multisport organizată vreodată în Portugalia, unde sunt aşteptaţi peste 4.000 de participanţi de la universităţile cu profil sportiv de vârf din Europa, care vor concura în 13 sporturi: badminton, baschet, baschet 3×3, kaiac-canoe sprint, handbal, fotbal, futsal, judo, canotaj, rugby, tenis de masă, tenis, volei. AGERPRES