Încă șapte burse post-doctorale pentru profesorii de la UPA din Iași

univ petre andrei.jpgDupă ce în mai, trei profesori de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași obțineau burse post-doctorale în cadrul proiectului ”Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective”, implementat de Academia Română în parteneriat cu Universitatea de Nord din Baia Mare, luna aceasta alte șapte cadre didactice de la UPA au câștigat concursuri în proiecte similare.

Cei mai mulți dintre profesorii care au obținut burse sunt de la Facultatea de Economie. ”Colegii mei, conf.univ.dr. Constantin Blanaru, conf.univ.dr. Cătălin Bulgariu, conf.univ.dr. Carmen Costuleanu, lector univ.dr. Roxana Calistru și lector univ.dr. Diana Lupu au fost admiși în umra concursului desfășurat de Academia Română în proiectul ”Școala post-doctorală academică în economie”, a precizat Conf.univ.dr. Alexandru Trifu, decanul Facultății de Economie.

Lector univ. dr. Alina Hurubean de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a obținut și ea o bursă post-doctorală în cadrul proiectului „Ştiinţe socio-umane şi politice aplicative. Program de pregătire post-doctorală şi burse post-doctorale de cercetare în domeniul ştiinţelor socio-umane şi politice”, implementat de Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi şi alte instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate.

”Tema cercetării mele este ”Analiza comparativă a politicilor publice ale egalităţii de gen din Uniunea Europeană” şi are ca obiectiv principal analiza politicilor publice din domeniile relevante pentru asigurarea bunăstării şi a egalităţii de gen, mai precis, analiza politicilor din domeniile: educaţie, piaţa muncii, incluziune şi protecţie socială, programe de dezvoltare, corelate cu gradul de participare şi reprezentare a cetăţenilor în viaţa publică”, a precizat Lector univ. dr. Alina Hurubean. Și Lector univ. dr. Alisa Nica, de la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul UPA a obținut o astfel de bursă în cadrul proiectului cu finanțare europeană “Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”.


Programul este implementat de UMF Iași, în parteneriat cu UMF Cluj-Napoca și Universitatea “Al. I. Cuza” Iași. ”Consider că aceste proiecte sunt oportunități extraordinare pentru tinerii cercetători, pentru cadrele didactice, mai ales în contextul implementării noului concept al societății bazate pe cunoaștere ”, a precizat Lector univ.dr. Alisa Nica.