Înscrierile pentru admiterea la Universitatea Bucureşti au început joi

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

unibuc.jpgAbsolvenţii de liceu care doresc să urmeze cursurile uneia dintre cele 19 facultăţi al Universităţii din Bucureşti pot să îşi depună dosarul de înscriere începând de joi până pe data 15 iulie. Pentru anul universitar 2010-2011, Universitatea din Bucureşti le pune la dispoziţie 4.485 de locuri la buget şi 7.777 de locuri cu taxă.

Dosarele se vor depune la secretariatele facultăţilor, care vor funcţiona de luni până vineri, între orele 9,00-14,00, iar sâmbătă şi duminică, între 9,00 şi 12,00.

Totodată, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia tinerilor de origine etnică română din Republica Moldova, absolvenţi de studii liceale în România, un număr total de 19 locuri. În perioda 17-22 iulie se vor susţine examenele de admitere la unele dintre facultăţi, iar data limită de afişare a rezultatelor este 25 iulie.


Universitatea din Bucureşti oferă peste 38 de domenii de licenţă, cu circa 100 de specializări la cele trei forme de învăţământ: zi, FR, ID. Pentru cei care doresc să afle mai multe despre admiterea din acest an UB le pune la dispoziţie site-ul www.admitere.unibuc.ro, iar, în perioada desfăşurării admiterii, va fi actualizată zilnic secţiunea UB LIVE, din cadrul media.unibuc.ro, cu informaţiile de ultimă oră.AGERPRES