Întâlnire a directorilor de concursuri şi festivaluri de folclor la Şimleu Silvaniei

Directorii de concursuri şi festivaluri folclorice din întreaga ţară vor fi prezenţi în perioada 21-25 martie, la Şimleu Silvaniei, la o întâlnire ce are ca scop evaluarea concursurilor şi festivalurilor naţionale şi internaţionale de folclor din Calendarul activităţilor educative al Ministerului Educaţiei Naţionale.

“Întâlnirea se desfăşoară la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei şi are ca scop evaluarea concursurilor şi festivalurilor naţionale şi internaţionale de folclor, cuprinse în Calendarul activităţilor educative al MEN şi de a stabili modalităţi eficiente de valorificare a tradiţiilor şi obiceiurilor din toate zonele ţării, astfel încât toţi profesorii şi copiii care au activităţi în domeniul folcloric să aibă şansa de a participa la festivalurile specifice, unde să existe un schimb de experienţă benefic pentru toţi participanţii”, a declarat marţi directorul Clubului Copiilor Şimleu Silvaniei, Gavril Neaga.

Programul va debuta vineri, prin deschiderea oficială ce va avea loc în sala festivă a Primăriei Şimleu Silvaniei, după care va avea loc o sesiune de comunicări, iar seara participanţii vor viziona un spectacol prezentat de Ansamblul “Barcăul” de la Clubul Copiilor. În zilele următoare se vor prezenta exemple de bună practică din anul şcolar 2011-2012 şi se va face evaluarea activităţilor conform standardelor de performanţă. Potrivit sursei citate, invitaţii vor avea ocazia să cunoască zona etnografică a Barcăului, să vină în contact cu folclorul şi tradiţiile locului prin organizarea unei vizite în această zonă. AGERPRES