Klaus Iohannis: România se confruntă cu analfabetismul funcţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că analfabetismul funcţional se reflectă şi în “înaltele sfere ale politicii româneşti”.

“Sistemul educaţional trebuie să aibă capacitatea de a face o diferenţă reală în nivelul de cunoştinţe ale copiilor, nu doar să bifeze un număr de ani petrecuţi pe băncile şcolii. Aceasta este o lecţie care se aplică şi României, în condiţiile în care un studiu din 2016 ne avertizează că ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcţional de 42 de procente care se reflectă foarte vizibil şi în înaltele sfere ale politicii româneşti”, a declarat Iohannis, la lansarea raportului “World Development Report 2018: Learning to Realize Education’s Promise”, care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”.

Iohannis a mai declarat că politica educaţională în România se face “după ureche”, punctând că riscurile unei abordări haotice sunt foarte mari şi rezultatele pot fi foarte grave. “Numărul mare de legi din zona educaţiei ajunse la promulgare, adesea cu prevederi contradictorii, denotă că la noi se face politică educaţională după ureche. Chiar raportul lansat astăzi ne arată că multe dintre eşecurile înregistrate de anumite sisteme de educaţie pot fi explicate prin politici nesănătoase şi ineficiente. Riscurile unei abordări haotice sunt foarte mari şi rezultatele pot fi foarte grave”, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că trebuie crescută calitatea actului didactic şi stabilite obiective în domeniu bazate pe exigenţele lumii moderne. “În literatura de specialitate există un termen care ar trebui să ne atragă atenţia. Este acela de ‘middle income trap’ – adică middle income unde ne situăm noi, trap înseamnă capcană, deci capcana unei ţări cu venit şi cu capacitate medie – descrie statele care pot creşte până la un punct, dar nu reuşesc să devină real dezvoltate. Astfel de state nu reuşesc să pună pe picioare o economie bazată pe cunoaştere şi cu o suficientă capacitate competitivă. Noi riscăm să devenim o astfel de ţară şi riscăm să intrăm într-un astfel de blocaj dacă nu rezolvăm cât de curând problemele de echitate din învăţământ, dacă nu creştem calitatea actului didactic şi dacă nu stabilim obiective educaţionale bazate pe exigenţele lumii moderne, nu pe exigenţele lumii în care am trăit noi în tinereţea noastră”, a explicat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a punctat că echitatea trebuie să devină o prioritate în sistemul educaţional. “Nu este suficient să asigurăm accesul la educaţie, trebuie să garantăm accesul la o educaţie de calitate, una care aduce valoare adăugată”, a arătat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a precizat că România se confruntă cu o criză demografică amplificată de un nivel ridicat al abandonului şcolar şi de o participare scăzută la învăţământul superior. “Pe acest fond, poate că nu este momentul să ne concentrăm acum atenţia asupra unor sisteme de credite pentru studii în învăţământul superior, în timp ce neglijăm finanţarea altor proiecte, deja demarate, destinate creşterii echităţii în educaţia preuniversitară”, a afirmat Iohannis, dând ca exemplu insuficienta finanţare a proiectului ROSE, care iniţiase schema de granturi pentru licee, destinată reducerii abandonului şi facilitării tranziţiei spre învăţământul superior.

Şeful statului a subliniat şi că nevoia de adaptare a programei şcolare la realitatea economică şi socială este pregnantă. Iohannis a precizat că în domeniul educaţiei este necesară o abordare strategică, coerentă şi structurată pe termen lung. “Din dorinţa de a găsi soluţii pentru viitor, am lansat consultările din cadrul proiectului “România Educată”, fiindcă alternativa de a continua fără viziune în educaţie este una a instituirii haosului. (…) Vreau să reiterez că nu am început, nu am construit proiectul prezidenţial ‘România Educată’ pentru că, pur întâmplător, eu sunt dascăl. Am construit acest proiect fiindcă o societate needucată este o societate pierdută. Iar o societate cu o educaţie mediocră este o societate care nu are şansa unei dezvoltări sustenabile. Şi, fiindcă eu îmi doresc pentru ţara mea şansa unei dezvoltări sustenabile, fiindcă eu îmi doresc pentru ţara mea ca şi generaţiile viitoare să o ducă mai bine decât o ducem noi, şi pentru că avem problema reală demografică şi singura şansă de a ieşi din această capcană este educaţia, am decis să începem acest proiect. Vă invit să participaţi!”, a conchis Iohannis. AGERPRES