Laurențiu Leoreanu (PNL): Ministerul Educaţiei de-abia mai are bani pentru plata salariilor profesorilor

Deputatul Laurenţiu Leoreanu, vicepreşedinte al PNL, afirmă, într-un comunicat de presă, că Ministerul Educaţiei de-abia mai are bani pentru plata salariilor profesorilor, iar unora dintre directorii de şcoli li s-a sugerat să recurgă la disponibilizări, el adăugând că va solicita invitarea ministrului Valentin Popa la Ora Guvernului în Parlament pentru a explica situaţia.

“Zilele trecute am discutat cu directori de şcoli şi cadre didactice din mediul preuniversitar care mi-au atras atenţia asupra faptului că sistemul de învăţământ se află în pragul unei crize fără precedent. Aceştia se tem că ministerul Educaţiei nu mai are bani pentru plata salariilor, iar directorii de şcoli din toate judeţele au fost invitaţi la inspectoratele judeţene pentru a găsi soluţii astfel încât să nu se ajungă în acest punct. Potrivit discuţiilor pe care le-am avut cu aceştia, printre soluţiile propuse se numără reanalizarea structurii de personal şi recurgerea la disponibilizări sau comasarea claselor”, afirmă vicepreşedintele PNL.

Potrivit acestuia, la nivelul lunii martie, contribuţiile cu asigurările de sănătate, pensii sau şomaj aferente personalului didactic au fost achitate parţial, doar în proporţie de 70%, în timp ce în luna aprilie nivelul acestora nu atinge nici măcar 50%.

“În acest context, directorilor de şcoli le este teamă că li se vor bloca conturile, în condiţiile în care unii directori deja au primit de la ANAF somaţii că înregistrează penalităţi aferente sumelor neplătite. Mi-a fost relatat că directorii se tem să semneze statele de plată pentru că astfel devin complicii unui sistem care apelează la fel de fel de trucuri mai mult sau mai puţin legale pentru a rezolva un lucru esenţial, dar elementar: achitarea drepturilor salariale ale personalului didactic. La rândul lor, cadrele didactice cu care am discutat sunt îngrijorate că nu li se plătesc contribuţiile şi vor avea probleme cu asigurările de sănătate sau pensii şi se întreabă dacă, odată cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, nu vor fi responsabile de neplata contribuţiilor prin acceptarea salariilor nete şi prin asumarea tacită a plăţii parţiale a contribuţiilor”, susţine deputatul liberal, în comunicatul menţionat.

Parlamentul PNL mai afirmă că va propune invitarea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, la Ora Guvernului pentru a explica situaţia a şi a “da asigurări că salariile şi contribuţiile cadrelor didactice şi ale personalului auxiliar vor fi plătite la timp şi nu vor exista disponibilizări în sistem”.

“Este îngrijorător că în anul 2018 avem astfel de temeri şi discuţii desprinse parcă de la începutul anilor 1990 privind (in)capacitatea statului de a plăti salariile profesorilor. Împreună cu sistemul sanitar, cel educaţional trebuie să fie o prioritate pentru România, dar se pare că actuala guvernare Dăncilă este complet incapabilă chiar şi să asigure funcţionarea elementară a acestuia. Am fost profesor timp de mai bine de 25 de ani şi înţeleg prin ce momente dificile şi neplăcute trec cadrele didactice în momentul în care trebuie să stea la catedră în faţa copiilor, să-şi facă meseria cum se pricep mai bine, dar nu ştiu dacă îşi vor primi salariul întreg”, concluzionează deputatul Laurenţiu Leoreanu. AGERPRES