Liceenii români pe podium la concursul Networking Academy Games

Echipa de liceeni care a reprezentat România la competiţia “Networking Academy Games” de la Debreţin (Ungaria) a ocupat locul al treilea la categoria HighSchool 3, iar un membru al echipei de studenţi a ocupat locul al doilea la categoria UNI, a anunţat marţi într-un comunicat de presă Cisco Networking Academy.

Concursul, desfăşurat la Debreţin, aflat la cea de-a cincea ediţie internaţională, a reunit concurenţi din Bulgaria, Cehia, România, Slovacia, Ucraina şi Ungaria.

La ambele categorii, concursul a constat în rezolvarea unui test teoretic şi a unei probe practice în care concurenţii au avut de configurat echipamente de reţea. La categoria HS3 (Highschool 3), echipa compusă din Teodor Chirică (Colegiul “Tudor Vianu” – Bucureşti), Robert Dolca (Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu” – Orăştie) şi Cătălin Vasile (Colegiul Naţional I.L. Caragiale – Bucureşti), coordonată de prof. Daniel Popa de la Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu” din Orăştie a obţinut locul 3.

Echipa a fost selecţionată în urma etapei naţionale a concursului AcadNetorganizată de Universitatea Politehnică Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. La categoria universitar (UNI), România a fost reprezentată de doi studenţi ai Universităţii Politehnice Bucureşti: Alexandru Juncu şi Bogdan Doinea, Bogdan obţinând locul al doilea.AGERPRES