Liviu Pop, despre susţinerea probelor orale la Bacalaureat: Aceste competenţe se susţin în timpul semestrului al II-lea

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Liviu Pop, a declarat, în legătură cu susţinerea probelor orale la Bacalaureat, că aceste competenţe se susţin în timpul semestrului al II-lea, iar probele scrise – după absolvirea liceului, chiar dacă în lege sunt “alineate care se contrazic”.

Legea Educaţiei naţionale spune foarte clar competenţele în conformitate cu articolul 77 (alin.4). Se spune clar că aceste competenţe se susţin în timpul semestrului al II-lea. Celelalte probe scrise se susţin, tot conform articolului art.77 (alin.8) din Legea Educaţiei, după absolvirea clasei a XII-a sau a XIII-a, mă refer aici la cei din zona învăţământului seral. Fapt pentru care competenţele se organizează în semestrul al II-lea, chiar dacă, într-adevăr, şi aici putem discuta mult, sunt alineate în Legea Educaţiei naţionale care se contrazic. Mă refer la articolele 78-77, în care se specifică, pe de o parte, că bacalaureatul poate să-l dea numai absolventul de învăţământ liceal, dar, în acelaşi timp, ajunge la articolul care spune că aceste competenţe trebuie susţinute totuşi în semestrul al II-lea. Fapt pentru care în noua Lege a Educaţiei naţionale vom clarifica şi acest aspect care nu a fost încă clarificat“, a precizat Pop.

Preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat la RFI că probele orale ale Bacalaureatului, care au început luni, sunt în afara legii, întrucât, potrivit Legii Educaţiei, examenul poate fi susţinut doar de absolvenţi, iar la acest moment elevii de clasa a XII-a nu pot fi consideraţi absolvenţi.

Ministerul Educaţiei a anunţat într-un comunicat că probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2018) sunt programate în perioada 12-22 februarie 2018. Sunt aşteptaţi să participe cei peste 177.000 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, dar şi absolvenţi din promoţiile anterioare.

Ministerul Educaţiei precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (7) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, aceste evaluări pot fi organizate şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, în timpul anului şcolar, pe parcursul semestrului al II-lea, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţiile stabilite de metodologia de examen. AGERPRES