Lucian Georgescu: Aproximativ 40.000 de cercetători vor putea beneficia de o salarizare maximă de 50 euro/oră

Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu, a declarat, într-o conferinţă de presă la Galaţi, că aproximativ 40.000 de cercetători care primesc sau vor primi până la finele anului retribuţii în cadrul proiectelor de cercetare finanţate de la bugetul de stat şi/sau cofinanţate de la Uniunea Europeană vor beneficia de o creştere a nivelului maxim de salarizare la 50 de euro/oră brut.

Potrivit sursei citate, majorarea plafonului maxim de salarizare pe proiecte de cercetare este semnificativă, pentru că ar însemna un salariu maxim brut de 8.500 euro pe lună, în condiţiile în care, pe legislaţia actuală, salariile erau cuprinse între 900 şi 4.300 de euro.

Ministrul a mai spus că această decizie, alături de cea aplicată din vară, de neimpozitare cu 16% a salariului provenit din proiectele de cercetare, se înscrie în seria de măsuri menite să stopeze plecarea cercetătorilor români în străinătate.

“Săptămâna trecută am reuşit să scoatem o hotărâre de guvern care trebuie să apară în Monitorul Oficial zilele acestea, prin care limita superioară a plafonului de salarizare a fost ridicat la 50 de euro pe oră, ceea ce înseamnă că în orice proiect în care există un buget suficient, cercetătorii îşi pot stabili un salariu care să ajungă până la 50 de euro pe oră. Acest salariu orar are două scopuri: stimularea cercetării şi egalizarea salariilor cercetătorilor români care intră în proiecte cofinanţate european cu cele ale colegilor din Vestul Europei. Până acum erau situaţii ridicole în care salariile românilor erau de 5,6,7 euro pe oră brut şi făceau aceeaşi treabă, de aceeaşi calitate, cu colegi din alte ţări, Germania să zicem, care aveau 50 de euro pe oră sau mai mult, sau proiectele norvegiene unde se ajunge la salarii de 19, 20, 23.000 euro pe lună”, a mai afirmat Georgescu. AGERPRES