Municipalitatea ieşeană îi va premia pe elevii care au obţinut media 10 la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Mihai Chirica, a anunţat că îi va premia pe elevii care au obţinut media 10 în sesiunea din luna iunie 2017 a examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională.

Cei 11 absolvenţi care anul acesta au reuşit să obţină nota 10 la toate probele examenului de Bacalaureat şi cei 36 de elevi din judeţul Iaşi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională vor primi, în cadrul unei festivităţi organizate în Sala Mare a Primăriei, coroniţe cu flori de trandafir, plachete, diplome din partea municipalităţii.

“Am stabilit că vineri vom organiza festivitatea de premiere a elevilor de 10 de la Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat. Îi preţuim pentru performanţa şcolară. După cum ştiţi, suntem oraşul cu cele mai multe note de 10 şi la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională şi ne clasăm pe locul trei în ţară în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mihai Chirica. AGERPRES