Mureş: peste 1.200 de elevi, implicaţi în proiectul ‘Elită în trafic’, pentru conştientizarea pericolelor indisciplinei în trafic

elevi.jpgFundaţia Buckner, în parteneriat cu BBT Racing şi Muresonbike, a lansat joi, la Târgu Mureş, proiectul “Elită în trafic”, prin care 1.200 de elevi din clasa a XII-a vor fi conştientizaţi asupra pericolelor care pot fi generate de indisciplina în traficul rutier.

Coordonatorul proiectului, Dragoş Moldovan, din partea Fundaţiei Buckner, a declarat că proiectul “Elită în trafic” este derulat pe o perioadă de şapte luni, se adresează celor peste 1200 de elevi de clasa a XII-a din liceele din Târgu Mureş, are o valoare de 40.000 de lei şi este finanţat prin programul de responsabilitate socială “Heineken pentru comunităţi”.

Potrivit lui Dragoş Moldovan, latura teoretică din acest proiect este menită să-i conştientizeze pe tineri asupra faptului că indisciplina în trafic duce la tragedii, în timp ce partea practică a fost gândită pentru a fi cât mai atractivă, însă şi relevantă în acelaşi timp.

“Vom avea, de asemenea, simulatorul de accidente rutiere, în care fiecare elev îl va putea testa voluntar, să urce pe el, este un simulator simplu, în care se stă pe un scaun auto cu o înclinaţie de 15-20 de grade, iar viteza de impact este la 17 km. Este o simulare de impact frontal, ca să înţeleagă ce înseamnă un impact la 15 km la oră, o viteză cu care circuli cu bicicleta, şi ce înseamnă un impact la 70 de km la oră”, a spus Dragoş Moldovan.

În program vor figura şi demonstraţii de drift, de derapare controlată a maşinii, pentru ca tinerii să fie conştientizaţi că un concurs de viteză nu se face pe şosea, în trafic, că maşinile pot derapa foarte uşor din cauza vitezei şi că cei tentaţi de întreceri ar trebui să meargă în locuri special amenajate pentru a nu-i pune pe alţii în pericol.

“Vrem să arătăm tinerilor că maşinile intră foarte uşor în derapaj, depinde mult de condiţiile drum, de trafic şi că se pot controla maşinile dacă există experienţă destulă. Trebuie neapărat să înţeleagă omul cum este să mergi corect sau să încerci să mergi peste limite. Deci trebuie să ştii limitele în trafic, neapărat”, a declarat Szabo Istvan, reprezentantul Asociaţiei BBT Racing.
Un alt element practic al proiectului constă în acordarea primului ajutor în caz de accident, de care se va ocupa Crucea Roşie Mureş.

“Vor fi nişte lecţii de bază, nişte demonstraţii cu manechine şi truse de prim ajutor. Ţelul nostru este ca şi dacă nu reţin foarte mult, şi probabil o să aibă reţineri în a aplica nişte manevre pe care le-au învăţat la un curs simplu, dacă doar ţin minte ceea ce nu este bine să faci în accident şi prima reacţie sănătoasă pe care trebuie să o ai, tot este un bun câştigat”, a precizat Magda Bercea, directorul Crucii Roşii Mureş.

Proiectul “Elită în trafic” al Fundaţiei Buckner va beneficia de sprijinul Primăriei Târgu Mureş, al Direcţiei Poliţiei Locale, Serviciului Poliţiei Rutiere, Crucii Roşii şi Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Implicarea poliţiştilor are ca scop conştientizarea tinerilor care sunt pe punctul de a obţine permisul de conducere că din cauza indisciplinei în trafic numai în Târgu Mureş, de la începutul acestui an, au avut loc 50 de accidente rutiere, soldate cu decesul a şase persoane şi rănirea gravă a altor 51. În privinţa bicicliştilor, numai în Târgu Mureş în acest an s-au produs 21 de accidente din vina acestora. AGERPRES